Antena LIVE

Curs valutar

"La noi este Delta, Omicron nu a ajuns încă". Vestea bună dată de un specialist: "Putem transforma această pandemie într-o viroză"

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, medicul Cristian Oancea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că valul cinci al pandemiei de COVID-19, care va fi dominat de Omicron, poate aduce o imunitate de grup de 80 la sută şi că pandemia poate fi transformată într-o viroză. Oancea a afirmat însă că în România tulpina dominantă este încă Delta, notează news.ro.

De la 06.01.2022, 15:39
WhatsApp

"Din datele pe care le avem, 40-41% din populaţia eligibilă este vaccinată. Avem aproape 1.8 milioane de români care au trecut prin boală şi întrebarea e câţi au trecut neoficial prin boală. E un număr imens de infectări pe zi în Anglia, Franţa, Germania etc cu care se confruntă vestul Europei. Dacă şi la noi va fi aşa ceva, vă daţi seama că după acest val Omicron, mai mult sau mai puţin, ne vom ciocni de acest SARS-CoV-2. Important este dacă vei fi sau nu vaccinat, dacă ai sau nu comorbidităţi care să fie compensate. Raportat la perioada de incubaţie, care este foarte redusă, comparativ cu fostele tulpini, raportat la indicele mare de transmisibilitate şi rapiditatea cu care se transmite şi bineînţeles la vaccinarea care e deficitară la noi în ţară, putem să prognozăm că după acest val vom avea o imunitate de grup, asta însemnând peste 80%, cum spun specialiştii epidemiologi”, a declarat Cristian Oancea, în conferinţa de presă care a avut loc la Prefectura Timiş.

Oancea speră ca valul cinci de COVID-19 să fie ca un val de gripă

"De aceea şi speranţa că acest val nu o să fie agresiv pe formele severe, o să fie mai mult forme uşoare-moderate, de aceea şi strategia de a înfiinţa centre de evaluare. Sperăm că după acest val să ne confruntăm cu acest SARS-CoV-2 ca şi cu gripa. Avem tratamente curative însemnând anticorpi monoclonali şi medicaţie curativă, avem şi vaccinurile, în acest moment am avea arsenalul terapeutic şi experienţa care au dat-o aceşti doi ani de zile ca să transformăm această pandemie într-o viroză. Dar e mai bine să previi decât să tratezi”, a declarat Cristian Oancea.

Medicul a mai precizat că în România tulpina predominantă este Delta. "Încă la noi este Delta, Omicron nu a ajuns încă. Noi, cel puţin simptomatic şi modul de răspândire, în spitalul nostru avem Delta, nu avem suspiciuni că am avut Omicron, dar probabil o să avem în perioada următoare”, a declarat Cristian Oancea.

Pe acelaşi subiect

În judeţul Timiş a fost raportat primul caz de infectare cu Omicron, la un tânăr de 18 ani. "Până la această dată, în judeţul Timiş, a fost raportat un pacient infectat cu tulpina Omicron. Acesta are 18 ani, este de sex masculin, cu istoric de călătorie în Italia, a prezentat o forma uşoară a bolii, care nu a necesitat spitalizare”, a anunţat DSP Timiş.

În judeţul Timiş vor funcţiona şi opt centre de evaluare, toate în cadrul unor spitale. Centrele de evaluare vor fi organizate în Timişoara, la Spitalul Judeţean, la Spitalul de Boli Infecţioase, la Spitalul CFR şi la Spitalul modular de campanie al Armatei de pe stadionul CFR, iar în judeţ, la Spitalul din Lugoj, la cel din Sânnicolau Mare, la Jimbolia şi la Deta.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

omicron varianta omicron tulpina omicron romania covid covid 19
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024