Antena LIVE

Curs valutar

Video

Noua schemă de vaccinare anti-Covid-19 prevede apariţia dozei 3, din toamnă. Planul, făcut momentan doar pentru cazurile cu Pfizer şi Moderna

România va începe să administreze doza trei de vaccin împotriva COVID-19, cel mai probabil, din septembrie. Într-o primă fază, vor primi serul doar medicii, vârstnicii şi bolnavii cronic, adică cei mai vulnerabili. Deocamdată se ia în calcul rapelul doar pentru Pfizer şi Moderna. Nu se ştie ce se va întâmpla cu cei vaccinaţi cu AstraZeneca sau Johnson and Johnson. 

De la 27.07.2021, 19:24
WhatsApp
Vezi și:

În jur de două treimi dintre românii vaccinaţi până acum, adică peste trei milioane, ar urma să fie chemaţi din nou în centre din toamnă. Atunci ar urma să autorizeze Agenţia Europeană a Medicamentului noua schemă de vaccinare.

Părerile oamenilor sunt împărţite. Unii susţin că nu se vor vaccina, "pentru că îmi este teamă de ce ar putea să mi se întâmple", în timp ce alţii sunt de părere că "trebuie să mă vaccinez pentru că mă gândesc că noua vaccinare este pentru altă tulpină. E normal să te vaccinezi şi pentru altă tulpină".

Cea de-a treia doză de vaccin va fi administrată la opt luni de la primele două. Prioritate va avea personalul medical. Acesta este cel mai expus în faţa infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Apoi vor fi vaccinate persoanele care au peste 65 de ani, dar şi cele care au boli cronice. 

Vor exista şi excepţii. 

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: Este foarte probabil ca, din luna septembrie, să avem această decizie de a administra doza trei. Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul de trecere prin boală. Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză de vaccin având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun.

Mai puţin de cinci milioane de români s-au vaccinat anti-Covid-19, până acum

Mai puţin de cinci milioane de români s-au vaccinat până acum. Adică 30% din populaţia eligibilă peste 12 ani. În ultimele zile, cei mai mulţi oameni au optat pentru vaccinul Johnson and Johnson. Astfel, serul a detronat vaccinurile Moderna şi AstraZeneca la numărul persoanelor vaccinate cu schema completă. 

Cei mai mulţi vor să plece în concediu şi, cum vaccinul se administrează într-o singură doză, obţin mai uşor certificatul de vaccinare. Sunt şi români stabiliţi în străinătate care vin în concediu în ţară şi nu rămân suficient aici şi pentru rapel, aşa că aleg varianta cea mai simplă. 

26 de noi cazuri Delta au fost înregistrate în ultimele şapte zile. Din păcate, un bărbat de 56 de ani a murit şi, astfel, bilanţul deceselor din cauza supertulpinei a ajuns la 5. 

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: Există un trend crescător al cazurilor generate de variantă virală Delta care, după cum știm, este mult mai contagioasă, se răspândește mult mai ușor în rândul populației nevaccinate și care poate să asocieze un risc mai mare de spitalizare, estimat la 2,5 ori față de infecția cu variantele anterioare.

Mulţi dintre pacienţi nu ştiu cum s-au îmbolnăvit, ceea ce indică o probabilitate foarte mare ca aceste infectări să fi avut loc prin transmitere comunitară. 

Cătălin Apostolescu, manager Institutul Matei Balş: Cei vaccinaţi dacă totuşi se infectează cu tulpina Delta vor face forme de boală uşoară sau chiar inaparente clinic. Simptomele sunt de o intensitate mult mai mică. Febra există, dar durează mai puţin şi nu atinge valorile pe care le atinge la cei nevaccinaţi. La fel stă treaba şi cu intensitatea durerilor de muşchi şi de încheieturi, la fel cu intensitatea asteniei, sunt mult mai reduse la cei vaccinaţi decât la cei nevaccinaţi.

Vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca au o eficienţă în faţa variantei Delta de 80% în ceea ce priveşte boala simptomatică. Iar pentru spitalizare, peste 90%. Iar serul Johnson and Johson, în jur de 70-80%.

Ema Schweninger
romania pfizer moderna vaccin tulpina schema doza
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025