Primul autotest antigen Covid-19, avizat în România. Testele au o acuratețe de peste 98%
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a avizat primul autotest antigen Covid-19, dezvoltat și comercializat de către DDS Diagnostic, pentru uz personal. Testele sunt neinvazive, se pot face în orice moment al zile, fără supraveghere medicală și au o acuratețe de peste 98%.
De Redactia Observator la 06.05.2021, 10:17Testarea rapidă rămâne principala metodă de limitare a infectărilor cu SARS-CoV-2, alegerea testului rapid ușor de folosit și cu acuratețea cea mai ridicată fiind esențială.
Tamponul nazal se introduce doar 2-3 cm în nas.
Procesul de recoltare este identic cu acela prin care, cu un tampon, “se curăță” interiorul nării și nu creează niciun fel de neplăcere persoanei care dorește să se testeze.
- Cozi infernale în centrul de testare, de la Aeroportul Otopeni. Românii care pleacă din ţară au venit chiar şi...
- Ministerul Sănătății: Aproape 4.500 de teste rapide au fost efectuate în școli, 92% dintre ele au avut rezultat...
- Sorin Cîmpeanu: Mai puţin de 2% din testele antigen au fost folosite în cele opt săptămâni de şcoală. Când...
“Demersul de certificare oficială a testului rapid produs de noi ca Autotest s-a făcut cu scopul de a susține și ușura procesul de testare în masă și în România, așa cum au făcut și alte țări europene, precum Germania, Franța, Austria, prin validarea testelor pentru uz personal. Autotestarea permite deblocarea rapidă a multor domenii de activitate importante, cum sunt Educația, Cultura, HoReCa etc. Cel mai mare avantaj este faptul că, prin acest produs, testarea nu mai este condiționată de prezența personalului medical autorizat, ceea ce permite evaluarea simplă, eficientă și la scară largă a infecțiilor cu SARS-CoV-2 în rândul elevilor, a personalului HoReCa, și a celorlalte categorii socio-profesionale blocate de mai bine de un an din cauza pandemiei”, declară Dana Stan, fondatorul și liderul echipei de cercetare DDS Diagnostic, potrivit Mediafax.
DDS Diagnostic produce si comercializează acest tip de teste, disponibile pentru achiziționare online și în rețelele de farmacii și magazinele partenere.