Antena LIVE
Video

Profesorii au semnat condica la vaccinare. Etapa specială a imunizării, programată până pe 10 martie

Mulţi profesori au lipsit astăzi de la ore. Cu un motiv întemeiat: a început vaccinarea în centrele special deschise pentru ei. Deocamdată, doar în jumătate de ţară. În restul, startul imunizării se va da zilele următoare. 

De la 24.02.2021, 19:45

Nerăbdători să se vaccineze, profesorii s-au aşezat la coadă în centrele special deschise pentru ei. În Capitală sunt 22 de astfel de cabinete. Toate, la Romexpo. Mihaela Dinescu predă limba germană, dar azi a lipsit de la ore. 

M-am scuzat frumos la toţi părinţii pentru că e o zi mare pentru noi şi trebuie să mă înţeleagă pentru că e pentru binele nostru, al tuturor.

Profesorii sub 55 de ani au fost vaccinaţi cu Astra Zeneca, iar cei peste această vârstă cu Pfizer. 

Îndemn pe toată lumea să îşi facă vaccinul pentru că este singura cale prin care am putea să scăpăm de această situaţie.

Centre de vaccinare pentru profesori deschise până acum în 23 de judeţe 

La Iași, vaccinarea va începe mâine. Dacă în urmă cu o lună mai puţin de 50% dintre profesori voiau să se vaccineze, acum aproape trei sferturi vor să se imunizeze. 

Adina Romanescu, Liceul de Informatică Iași: Au fost încântate de această oportunitate, pentru că am avut 22 de persoane personal didactic și nedidactic care s-au înscris pe aceste liste noi de vaccinare.

Mai încântați decât profesorii sunt părinţii elevilor. 

Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie de vaccinare: Personalul din învăţământ, prin natura activităţii pe care o desfăşoară, intră în contact cu foarte multe persoane. Parte dintre dumnealor se cunosc cu afecţiuni cronice, este important să fie protejate.

Această etapă specială de vaccinare a personalului din învățământ ar urma să se încheie pe 10 martie. Autorităţile estimează că până atunci vor fi vaccinaţi 60.000 de angajaţi din sistemul educaţional. Se pot înscrie pentru imunizare în aceste centre toţi cei care lucrează în creşe şi grădiniţe şi cadrele didactice din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi universitar.

De pe 15 ianuarie de când a debutat a doua etapă de vaccinare, au fost imunizaţi în jur de 42.000 de angajaţi din sistemul educaţional. Alţi 128.000 sunt programaţi. 

Ți-a plăcut acest articol?

profesori invatamant educatie vaccinare vaccin valeriu gheorghita
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024