Comunicatul Ministerului Sănătăţii care anunţă că şcolile vor fi închise şi vineri, în toată ţara
România este la un pas de epidemie de gripă. Specialisti au declarat a doua saptamana cu caracter epidemic.
De Redactia Observator la 23.01.2019, 19:17România este la un pas de epidemie de gripă. Ministerul Sănătăţii a anunţat că vineri şcolile vor fi închise în urma ultimul bilanţ pe gripa din România. Specialiştii au declarat a doua saptamana cu caracter epidemic.
Conform raportarilor INSP, în săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca şi săptamâna anterioara acesteia.
Numărul cazurilor de infectii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat. Conform specialiştilor, dacă şi cea de a 3-a săptămână consecutiv îşi va menţine caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă.
Şcoli închise din cauza gripei
Ministerul Sanatatii a informat astazi Ministerul Educatiei Nationale despre situatia prinvind evolutia infectiilor gripale si despre oportunitatea unei masuri suplimentare de prevenire a imbolnavirilor cu gripa, care constă în suspendarea cursurilor şcolare pe data de 25 ianuarie 2019.
Măsura a fost aprobată printr-un Ordin al ministrului Educaţiei Nationale.
Astfel, dat fiind ca 24 ianuarie este declarata ofical zi libera, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea in colectivitati.
“Vom continua sa supraveghem atent evolutia gripei in toata tara. Impreuna cu Ministerul Educatiei, vom continua triajul epidemiologic in unitatile de invatamant saptamana viitoare, odata cu realuarea activitatii in unitatile scolare. Recomand parintilor sa puna accent in continuare pe masurile igienico-sanitare , iar pe parcursul celor 4 zile libere sa evite expunerea copiilor in colectivitati”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioada limitata de timp se vor aplica punctual.
De asemenea, in urma analizei solicitarilor transmise de medicii de familie si centralizate de Directile de Sanatate Publica, Ministerul Sanatatii a demarat procedurile pentru a achizitiona suplimentar un numar de aproximativ 25.000 de doze de vaccin.
„Este imbucurator faptul ca numarul persoanelor din categoriie de risc au ales sa se vaccineze in numar mai mare in acest sezon, astfel incat din cele 1.300.000 de doze achizitionate initial de Ministerul Sanatatii mai sunt la medici de familie aproximativ 24.000. Vaccinarea este cea mai eficienta metoda de prevenire a gripei, de aceea am decis sa suplimentam numarul de vaccinuri gripale pentru a oferi protectie unui numar cat mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asiguram vaccinarea gratuita. Vom urgenta procedurile de achizitie si estimam ca saptamana viitoare poate incepe distribuirea acestora catre medicii de familie”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și