Antena LIVE

Curs valutar

Sedentarismul duce la forme grave de Covid. Peste 97% dintre cei care au ajuns la ATI nu au făcut mişcare în ultimii doi ani

Sedentarismul duce în peste 90% din cazuri la forme mai grave de Covid-19. O dovedeşte un studiu realizat de specialişti americani. Lipsa sportului conduce în multe cazuri la obezitate, care duce la rândul ei la complicaţii în cazul infecţiei cu Sars-Cov-2. În ţara noastră, mai bine de jumătate dintre români nu fac sport deloc. Însă onest vorbind şi dacă ar vrea nu prea au unde. Sălile de fitness...sau piscinele sunt închise.

De la 19.04.2021, 11:04
WhatsApp
Vezi și:

"În ultima perioadă nu, nu am mai avut activitate sportivă. Lumea trebuie să aibă, cu respectarea distanţării, să poată să aibă acces la activitate sportivă altfel vom fi si mai expuşi acestui virus!".

O dovedesc şi studiile: sedentarismul duce la forme grave ale infecţiei cu coronavirus. Peste 97% dintre cei care au ajuns internaţi la terapie intensivă sunt persoane care nu au făcut mişcare în ultimii doi ani înaintea pandemiei. Şi mai grav însă, 98% au fost răpuşi de virus. Inactivitatea este un factor de risc mai mare decât fumatul, hiprstensiunea sau cancerul, spun cercettorii. 

Florin Mihălţan, medic pneumolog: "Activitatea fizică combate un factor care ştim foarte bine că dictează şi ritmul de infecţie şi severitatea infecţiei şi care se numeşte obezitate. În practică într-adevăr persoanele supraponderale sunt un eşantion reprezentativ în ceea ce se depistează cu astfel de infecţie şi cu prezenţa în ATI. Sedentarismul este încurajat de tot ce s-a întâmplat în perioada pandemiei pentru că toţi cei care sunt supuşi carantinării stau mult mai mult acasa, petrec mai mult timp in fata ecranelor, mănâncă suplimentar şi se mişcă mai puţin".

Petiţie pentru redeschiderea piscinelor şi a sălilor de fitness 

Pe acelaşi subiect

În pandemie, opţiunile de a face mişcare sunt limitate. Sălile de fitness sunt închise în localităţile unde rata de infectare depăşeşte 4 la mia de locuitori. Acum, mai putem face sport doar la cele câteva cluburi care şi-au mutat activitatea în aer liber. 

"Făceam sport de 2 ori pe săptămână, mă duceam la antrenamente dar acum s-a schimbat totul". 

"Lumea trebuie să facă sport, să fie sănătoasă, să capete imunitate şi să lupte cu covidul!".

"Sigur ne lipsesc sălile în interior". 

"În ceea ce priveşte piscinele asteptăm să se deschidă cât mai devreme".

Piscinele au fost închise la interior în 17 martie anul trecut şi de atunci au rămas la fel. Peste 17.000 de persoane au semnat deja o petiţie online prin care cer redeschiderea lor dar şi a sălilor de fitness la interior. 

Mai mult de jumătate dintre români nu fac sport deloc

Horaţiu Dumitrescu, antrenor fitness: Abonamentele au scăzut covârşitor. Vă spun sincer că se fac eforturi de toate companiile de fitness ca să stea în picioare, să ofere în continuare servicii. Pe plan naţional suntem la un procent de 15% acum. Faţă de ritmul normal când aveam 600-700 de check-in-uri zilnic, astăzi avem undeva la jumătate. 

Mai mult de jumătate dintre români nu fac sport deloc. Nu e de mirare că 60% dintre pacienţii cu COVID care ajung în secţiile de terapie intensivă sunt supraponderali. 

Andreea Milea

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live. ...

covid sedentarism
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024