Antena LIVE

Curs valutar

10 încercări pentru a te lasă de fumat

Să renunţi la fumat este ca şi cum ai scăpa de sclavie. O evadare brutală şi chinuitoare, precedată de o mulţime de eşecuri. Mai precis, zece

De la 01.02.2015, 20:29
WhatsApp
Vezi și:

Să renunţi la fumat este ca şi cum ai scăpa de sclavie. O evadare brutală şi chinuitoare, precedată de o mulţime de eşecuri. Mai precis, zece

Prin atâtea încercări, spun psihologii, trebuie să treacă fumătorii înainte să renunţe la fumat pentru totdeauna. Cei mai mulţi se întorc la ţigări după primele 3 luni de. lăsat. Nici medicamentele anti-fumat nu oferă vreo garanţie. Chiar dacă fumătorii au cumpărat de două ori mai multe anul trecut decât în 2013.

În România sunt aproape cinci milioane de fumători. Patru milioane dintre aceştia fumează în fiecare zi. La fel şi Adrian, care s-a apucat în urmă cu cincisprezece ani. Fumatul este principala cauză a cancerului pulmonar, iar aproape jumătate din bolile de inimă sunt favorizate de această dependenţă.

De obicei, fumătorii au nevoie de peste 10 încercări înainte să reuşească să renunţe la fumat pentru totdeauna, spun specialiştii. Eşecul este de multe ori legat de simptomele de sevraj cauzate de lipsa de nicotină.

Unii români care vor să renunţe la fumat au ales tratamente care să îi ajute. 29.000 de medicamente anti-fumat au fost vândute în România în ultimul an.

Sunt tratamente mai scumpe decât pachetul de ţigări, iar, câteodată, ineficiente. În prezent, un fumător dă aproximativ 360 de lei pe lună pe ţigări. Aproape jumătate din salariul minim pe economie în România.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social fumat tigari sanatate viciu
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024