100 de copii cu autism din România vor primi servicii de recuperare gratuite
100 de copii cu autism din România vor primi servicii de recuperare gratuite într-un centru realizat cu fonduri norvegiene. Cei mici vor participa la şedinţe de recuperare speciale. Autismul este un diagnostic mult mai des întâlnit în lume decât diabetul sau virusul HIV
De Redactia Observator la 03.06.2015, 20:30100 de copii cu autism din România vor primi servicii de recuperare gratuite într-un centru realizat cu fonduri norvegiene. Cei mici vor participa la şedinţe de recuperare speciale. Autismul este un diagnostic mult mai des întâlnit în lume decât diabetul sau virusul HIV
Claudia e unul dintre cei 70 de mii de copii cu autism din România. Atâţia sunt în registre, dar numărul lor e, de fapt, mult mai mare. Pentru toţi există o singură scăpare: şedinţe zilnice de terapie specială.
Acesti copii, daca ar beneficia de interventie timpurie si de un diagnostic f devreme, adica in jur de un an şi cinci luni, şi şase luni, am putea vorbi de copii recuperaţi şi integraţi social, pe când altfel, vorbim de copii care vor fi asistaţi toată viaţa.
Doar în Bucureşti sunt peste 800 de copii care au nevoie de terapie. Pentru 100 dintre ei se deschide, din iulie, un nou centru cu servicii gratuite. Cu fonduri norvegiene, un ONG care ajută copiii cu autism, în colaborare cu spitalul de Psihiatrie Titan, va oferi terapie ca în străinătate
Andrei, fiul Manuelei Hărăbor, a început tratamentul la vârsta de cinci ani. Când nu se ştia foarte mult despre tulburările sale.
Părinţii laudă progresul pe care copiii lor îl fac în centrele specializate.
Autorităţile au întocmit un grup interministerial de lucru pentru depistarea unor măsuri concrete care pot fi transpuse în lege. Momentan, terapia în cazul unui copil cu tulburări de spetctru autist costă 4.000 de lei pe lună.