Cea mai mare pălărie din Româniia e împletită din 500 de metri de paie
V-aţi imaginat vreodată cum arată cea mai mare pălărie, atenţie, din ţară?! Cânăreşte aproape trei kilograme, este împletită din peste 500 de metri de paie şi aproape 2.000 de metri de aţă. Probabil sunteţi curioşi şi unde se găseşte această creaţie aparte. Ei bine, într-o casă ţărănească din Harghita, de altfel în unicul muzeu al pălăriilor de paie din Europa.
De Redactia Observator la 05.08.2017, 10:09V-aţi imaginat vreodată cum arată cea mai mare pălărie, atenţie, din ţară? Cânăreşte aproape trei kilograme, este împletită din peste 500 de metri de paie şi aproape 2.000 de metri de aţă. Probabil sunteţi curioşi şi unde se găseşte această creaţie aparte. Ei bine, într-o casă ţărănească din Harghita, de altfel în unicul muzeu al pălăriilor de paie din Europa.
În Crişeni, oamenii împleteau pălării încă de acum 170 de ani. Pentru ca tradiţia să meargă mai departe şi pălăriile să poată fi admirate de orice curios, în urmă cu 13 ani s-a deschis un muzeu într-o casă ţărănească. Pas cu pas, au fost aduse aici pălării din toate colţurile ţării.
Înainte de a face împletitura, paiele trebuie curăţate, sortate, după aceea udate şi acum vă arăt cum se face o împletitură, cum se începe împletitura. Iau două fire de paie în mâna stângă, două în mâna dreaptă.
În interiorul casei se află o mini-fabrică de confecţionare a pălăriilor.
La muzeul pălăriilor de paie, unic în Europa, turiştii pot găsi orice. Zeci de modele de pălării, cercei, inele sau decoraţiuni, însă vedeta este alta.
Proverbul spune că cine are anumite probleme de rezolvat, poate veni aici la Crişeni, pentru că sub o pălărie se rezolvă orice.
La pălăria asta am lucrat 12 zile şi jumătate, din 500 de metri materie primă am folosit, circa 22.555 de fire de paie am folosit, 1.799 metri de aţă am folosit, şi are 2.65 kilograme şi doi metri, spune cel din mâinile căruia a ieşit accesoriul vestimentar unic.
Muzeul poate fi vizitat zilnic şi nu puţini sunt cei care îi trec pragul. Anual, peste 12.000 de vizitatori vin să-l vadă. Intrarea la muzeul pălăriilor din Crişeni este gratuită.