A ars cabana lui Nicolae Ceausescu, de la Snagov
Cabana unde mergea la picnic Nicolae Ceausescu a ars. Situata in mijlocul padurii Snagov, pensiunea apartinand acum RAPPS s-a facut scrum, in aceasta dupa-amiaza. Pana au ajuns pompierii, cabana a ars complet
De Redactia Observator la 09.05.2013, 20:54Cabana de pe malul lacului Snagov a ars cu flacari uriase. Nimic n-a mai ramas din locul unde, in trecut, fostul dictator Nicolae Ceausescu isi petrecea zilele libere la picnic, cu familia si apropiatii regimului comunist.
Aproape doua ore s-au chinuit pompierii sa stinga cabana in flacari. Pana au reusit, din constructia de peste 300 de metri patrati, nu a ramas mai nimic. Pe imaginile filmate de unul dintre cei care au chemat pompierii, se vede cum flacarile au pornit din interiorul cabanei si au iesit pe sub usa de la intrare.
In pericol a fost si padurea, spun pompierii. Copacii se afla la doar citiva metri distanta de incediu, iar crengile care atarnau peste cabana s-au aprins.
Pensiunea se afla in mijlocul padurii Snagov, la aproape cinci kilometri de cel mai apropiat drum circulat. Unitate de pompieri este la 20 de kilometri departare. Din aceasta cauza pompierii au ajuns tarziu. Localnicii spun ca pensiunea construita acum un sfert de secol era nefolosita de mai multi ani.