A trecut prin foc pentru a-şi salva mama
Un bărbat din Neamţ a trecut prin foc să-şi salveze mama. Bătrâna, imobilizată la pat, era singură în casă când a izbucnit incendiul. Şi niciun vecin nu a îndrăznit să intre după ea.
De Redactia Observator la 10.12.2013, 09:49A făcut-o fiul ei, dar a fost nevoit să se întoarcă din cauza flăcărilor prea mari. A sperat că vor reuşi pompierii să ajungă la timp la mama ei, dar din păcate asta nu s-a întâmplat.
Bărbatul şi-a lăsat mama singură pentru câteva minute. Când s-a întors casa ardea şi era înconjurată de vecini. Niciunul n-a îndrăznit să intre înăuntru să o salveze pe bătrână.
"Ardea tot. Flacără mare. Eu am fost primul care a venit aici şi când a deschis uşa de la casă a venit o flacără de trei metri", spune bărbatul.
Zidul de foc nu l-a oprit pe fiul bătrânei. Ştia că mama sa, imobilizată la pat, este în mijlocul flăcărilor.
În pragul sărbătorilor, bărbatul este la mila vecinilor. La ei va locui peste iarnă şi tot cu ajutorul lor îşi va conduce mama pe ultimul drum.