Absolvenții unui liceu din Târgu Jiu au sărbătorit evenimentul pe stadionul din oraș (Video)
Pentru liceenii din Târgu Jiu, ceremonia de absolvire în pandemie va fi memorabilă din cu totul alte motive. Va fi prima generaţie care, la sfârşitul clase a XII-a, a petrecut pe stadion. Elevii au stat pe scaune, la doi metri distanţă, iar robele de absolvire au fost asortate cu măşti de protecţie personalizate. Chiar şi-aşa, şi-au putut citi în ochi bucuria şi emoţia.
De Redactia Observator la 18.06.2020, 23:31- Elevii au păstrat distanța între ei și au purtat măști de protecție.
- Elevii au primit măști personalizate.
Aşa a arătat clipa care a transformat în oameni mari nişte copii. Cei 130 de elevi de clasa a douăsprezecea au avut parte de o absolvire de neuitat, la exact 130 de ani de la înfiinţarea liceului la care au învăţat.
Festivitatea a avut reguli stricte. Primul test a fost cel al temperaturii. Apoi, absolvenţii şi părinţii şi-au ocupat locurile în tribunele stadionului din Târgu Jiu care a găzduit evenimentul. Rând pe rând, elevii au coborât pe gazon pentru a-şi primi diplomele, în aplauzele tuturor.
Robele de absolvire au fost completate de măştile de protecţie personalizate cu numele liceului pe care l-au absolvit.
Bogdan Rădulea, profesor: Le-am făcut acele măști personalizate. Vă dați seama, la întâlnirea de zece ani, eu mă aștept să vină cu ele.
Mii de elevi din clasele a VIII a și a XII a din Târgu Jiu au avut anul acesta ceremoniile de absolvire pe stadionul din oraș.
Marcel Romanescu, primar Târgu Jiu: N-a mai fost organizat un astfel de eveniment pe un stadion, așa cum am organizat noi. Au mai încercat să facă întâlniri online, dar nu au același efect.
Chiar și încurcați de vremea capricioasă, liceenii nu au renunțat. Au stat în ploaie, sub umbrele, și când au dispărut norii au cântat în cor "Ani de liceu", au dansat și au aruncat tocile în aer.
Ieri, Colegiul Național Tudor Vladimirescu, din Târgu Jiu, a împlinit 130 de ani de la înființare.