Accident CUMPLIT în Alba! Un băiat de 13 ani a murit, după ce a IEŞIT PRIN PARBRIZUL unei maşini! Alţi trei copii sunt GRAV răniţi
Accident cumplit în judeţul Alba! Un băiat de 13 ani a murit pe loc şi alţi trei copii de aceeaşi vârstă au ajuns la spital. Fotbalişti la o echipă de juniori din Cluj, puştii mergeau spre casă cu maşina tatălui a doi dintre ei.
De Redactia Observator la 11.06.2017, 02:26Accident cumplit în judeţul Alba! Un băiat de 13 ani a murit pe loc şi alţi trei copii de aceeaşi vârstă au ajuns la spital. Fotbalişti la o echipă de juniori din Cluj, puştii mergeau spre casă cu maşina tatălui a doi dintre ei.
Nenorocirea s-a petrecut atunci când bărbatul a intrat într-o depăşire neregulamentară şi maşina s-a izbit, cu viteză, de un autoturism.
Băiatul a ieşit prin parbriz, iar medicii nu au mai putut să îl salveze!
Drumul Naţional 1, localitatea Inoc. Un şofer în vârstă de 39 de ani se îndreaptă spre casă. Este în maşină cu cei 2 băieţi şi alţi doi colegi, cu toţii fotbalişti la echipa "Luceafărul Cluj".
Veneau la un turneu din Mehedinţi. Bărbatul intră într-o depăşire periculoasă, fără să se asigure şi pe linie continuă, şi se izbeşte în plin de un autoturism.
Impactul a fost atât de puternic, încât maşina în care se aflau cei patru puşti s-a oprit într-un gard din beton.
Mai aveau puţin până acasă, însă un băiat de 13 ani... nu a mai ajuns lângă părinţii săi.
Martorii spun că băiatul nu ar fi purtat centura de siguranţă. Din izbitură a fost proiectat... prin parbriz.
Ceilalţi trei copii au fost transportaţi la spital, unde au rămas internaţi. Ambii şoferi implicaţi în accident au suferit doar câteva răni uşoare.
Poliţiştii au decis ca amândoi să fie cercetaţi pentru vătămare şi ucidere din culpă, până când ancheta va stabili cu exactitate cine este de vină.