Acţiune de ecologizare în zona cascadelor Modăviţa şi Birăul Mare. Voluntarii au strâns 100 de saci de gunoaie: "Facem curat pentru sufletul nostru"
Avem o ţară frumoasă, dar nu ştim să avem grijă de ea. 100 de saci de gunoaie au fost strânşi de voluntari în zona cascadelor Modăviţa şi Birăul Mare din Parcul Naţional Porţile de Fier. Traseul de o frumuseţe ireală a fost curăţat de autorităţile locale cu ajutorul voluntarilor. Printre ei şi elevi care au descoperit cu această ocazie locuri în care merită să se întoarcă.
De Redactia Observator la 08.06.2021, 16:41- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Cascadele Modăvița și Burăul Mare sunt unele din cele mai spectaculoase căderi de apă din sudul Banatului de munte, aşa că turiştii interesaţi să le admire nu sunt puţin. Din păcate, ce rămâne în urma unora dintre ei, transformă peisajul fabulos într-o groapă de gunoi.
Reporter: De unde aţi auzit de această acţiune?
Voluntar: De pe Facebook, de la domnul primar
Reporter: A câta participare e?
Voluntar: A treia cred, dar lumea continuă să arunce gunoaie
Printre voluntari au venit şi elevi
Aşa că autorităţile locale au decis să-i implice pe cei care iubesc natura în acţiunile de ecologizare. Mai exact au organizat o excursie activă în cadrul creia cei care au vrut să admire peisajul au dat şi o mână de ajutor la curăţarea zonei.
Nicolae Tismănariu, primarul comunei Gârnic: Căutăm să venim în fiecare lună cu o astfel de acţiune de ecologizare
Voluntar: Facem curat pentru sufletul nostru, că e păcat sa fie o frumuseţe ca aici plină de mizerie, si pentru turiştii străini care vin aici.
La acţiune au participat și elevi de la clasa de turism a Liceului Thnologic din Moldova Nouă. Pentru ei, acţiunea de ecologizare a fost prilej de distracţie dar şi obiect de studiu.
Coordonator: Noi mergem pe ideea de ecologizare şi învăţare a obiectivelor turistice din zona Caras. Putem să îi învăţăm pe copii să respecte mediul
La final, toţii cei prezenţi au luat masa în natură, la popasul special amenajat lângă cascada Modăvița. Bucătarul șef a fost chiar edilul comunei care a gătit un cazan tradiţonal de fasole cu ciolan și cârnați.