Adolescentă moartă în spital
Încă un caz tulbură apele la spitalul din Câmpulung Muscel. După ce un tânăr care a trecut prin mâinile medicilor de acolo a murit aşteptând să facă un RMN, o copilă de 16 ani, cu handicap grav, s-a stins în timp ce aştepta un specialist să vină să-i facă o ecografie
De Redactia Observator la 17.03.2015, 16:33Încă un caz tulbură apele la spitalul din Câmpulung Muscel. După ce un tânăr care a trecut prin mâinile medicilor de acolo a murit aşteptând să facă un RMN, o copilă de 16 ani, cu handicap grav, s-a stins în timp ce aştepta un specialist să vină să-i facă o ecografie
Ana Maria a fost un copil chinuit. S-a născut cu deficienţe psihice iar mama a abandonat-o la scurt timp după naştere. A îngrijit-o de mică o asistentă maternală, din Rucăr. A crescut-o 16 ani şi a pierdut-o subit. Sâmbătă seară, copilei i s-a făcut rău.
Dar pentru că fata se simţea rău în continuare, a chemat o ambulanţă. Era 3 noaptea. Asistenta de pe ambulanţă i-a administrat atunci fetei un tratament.
I-a recomandat mamei să meargă la cel mai apropiat spital, respectiv Spitalul municipal Câmpulung. Aceasta a refuzat pe semnătură transportul fetiţei la spital, spunând că o va supraveghea dumneai şi vor merge cu mijloace proprii.
Dar răul abia urma. Duminică dimineaţă, după ce a mâncat un iaurt, fata a început din nou să vomite. Asistentul maternal a decis s-o ducă la spitalul din Câmpulung. A mers cu maşina, împreună cu soţul ei.
Ar fi trecut o oră până când medicul a ajuns de acasă la spital, ca să-i facă fetei ecografia. I s-a recomandat un consult ecografic, practic, minora a decedat la uşa cabinetului de ecografie. Cauzele decesului ar fi insuficienţă acută cardio-respiratorie şi sindrom alergic de cauză necunoscută.
Medicul de gardă de la spitalul din Câmpulung spune că fata a ajuns în stare gravă pe mâinile lor.
Rezultatele autopsiei încă nu sunt gata. Dar direcţia pentru protecţia copilului se gândeşte să ceară deschiderea unei anchete pentru a afla ce anume a dus exact la tragedie.