Adriean Videanu nu înţelege de ce a fost arestat
Fostul ministru al Economiei a transmis un mesaj jurnaliştilor din faţa arestului susţinând că este nevinovat. Acesta a şi atacat decizia de arestare la Înalta Curte iar recursul urmează să se judece săptămâna viitoare. Între timp, arestul poliţiei capitalei se umple de personalităţi
De Redactia Observator la 01.02.2015, 20:33Fostul ministru al Economiei a transmis un mesaj jurnaliştilor din faţa arestului susţinând că este nevinovat. Acesta a şi atacat decizia de arestare la Înalta Curte iar recursul urmează să se judece săptămâna viitoare. Între timp, arestul poliţiei capitalei se umple de personalităţi
Oameni politici, de afaceri, vedete, magistraţi ocupă celulele gri are clădirii poliţiei.
În imobilul de pe strada Justiţiei, locuiesc. preventiv doar personalităţi cu multe zerouri în conturi. Familia Cocoş, tatăl şi fiul, Adriean Videanu, Viorel Hrebenciuc, Cristian David, dar înstăriţii soţi ai cântăreţelor Cristina Spătar şi Cristina Rus. Îi veghează. tot de după gratii, fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.
Avocaţii, la fel de celebrii ca arestaţii, ies şi fac declaraţii. Azi a fost vizitat domnul Adriean Videanu. Până alaltăieri, Videanu se odihnea in dormitorul personal din vila somptuoasă de pe maul lacului Snagov.
Nici lui Alin Cocoş nu îi este mai uşor. Născut într-o familie înstărită şi crescut în puf şi cluburi de fiţe, acesta doarme de două zile într-un pat de metal.
În arest în urmă cu o săptămână a ajuns şi fostul ministru Cristian David.
Condiţiile din arestul poliţiei capitalei sunt departe de a fi la cerinţele uniunii europene. Fără o curte pentru plimbarea inculpaţilor, fără băi septice, cu saltele folosite, celulele de-acolo au constinuit nu o dată motiv de condamnare a României la CEDO. Si totusi, acolo locuiesc in aceasta perioada unii dintre cei mai bogati romani.