Un inginer şi-a lăsat meseria pentru o afacere de succes cu goji şi aronia
Un inginer şi-a lăsat meseria ca să cultive goji şi aronia. Sunt fructe exotice despre care nutriţioniştii spun că fac minuni pentru sănătate. Nu sunt nici greu de întreţinut. Aduși din America de Nord sau din Tibet, arbuştii s-au aclimatizat perfect la noi în ţară.
De Redactia Observator la 06.11.2018, 22:08Un inginer şi-a lăsat meseria ca să cultive goji şi aronia. Sunt fructe exotice despre care nutriţioniştii spun că fac minuni pentru sănătate. Nu sunt nici greu de întreţinut. Aduși din America de Nord sau din Tibet, arbuştii s-au aclimatizat perfect la noi în ţară. Din fructele de goji şi aronia se fac ceaiuri, dulceaţă sau siropuri.
Dragoş Ciorbaru a investit 7000 de euro. Plantează arbuşti uşor de întreţinut, din care scoate bani frumoşi. Ne arată mai întâi fructele moşmonului. Seamănă cu măceşele, sunt de mărimea unor mere mai mici şi se coc iarna.
Dragoş Ciorbaru, proprietar plantaţie în Năvodari: În momentul în care el e copt, după ce cade frunza şi vine prima brumă, el capătă o culoare de măr oxidat şi are gust de plăcintă cu mere la cuptor.
Decojite, sunt servite în "bucătaria gourmet" alături de brânzeturi fine, trufe sau caviar. Uscate, sunt ceaiuri. Şi sunt bogate în potasiu, beta-caroten, vitamina B1, vitamina C, calciu și fier.
Cultivă şi aronia - un alt fruct exotic care conţine o cantitate mare de vitamina P, ce ajută la asimilarea vitaminei C în organism. Aronia ajută şi sistemul circulator şi e considerat un fruct anticancerigen. Asemenea afinelor, e ideal în dulceţuri, siropuri sau chiar în vin.
Anton Ciocârlă, producător: Am combinat cu mere pentru că sucul de aronia este foarte tare. Este o băutură puternic energizantă.
Tatiana Nicula, plafar: Este un produs bogat în antioxidanţi şi lumea cautpă o sursă de energie cât mai bogată, dar eficeintă, în acelaşi timp.
Un kilogram de aronia costă 25 de lei, iar 3 litri de suc de aronia, 100 de lei.