Sunt sate în România unde chiar şi în 2020, apa curge la robinete după program
De ani de zile, oamenii se descurcă așa cum pot, iar probleme se agravează în special vara când seceta seacă izoarele și fântânile.
De Redactia Observator la 16.05.2020, 14:46- Nici fântânile nu mai sunt o soluţie.
- Seceta a uscat pământul.
O mână de ajutor au primit sute de localnici din Gorj care nu știu cum e să aibă apă la robinet. Au primit bidoane cu apă potabilă de la operatorul care se ocupă de rețeaua de alimentare din județ.
Localnicii din satul Lazuri, din comuna Scoarța, Gorj, nu au avut niciodată apă la robinete. Conducta de apă nu a mai urcat până în satul lor. Nici fântânile nu mai sunt o soluţie, acum, când seceta a uscat pământul.
Circa o mie de bidoane de apă au fost distribuite în satul uitat de lume. Acțiunea face parte dintr-o campanie a societăţii care se ocupă de alimentarea cu apă din județ. Ajutorul a fost ca mana cerească pentru localnici.
Localnică: E greu fără apă aici. E greu, dar noi nu am rămas fără apă. Părinții mei au avut boi și am adus cu butoiul. Mă duceam, când veneam de la Craiova, jos la stradă.
Pentru a spăla vase, rufe, curățenie, avem fântână în curte
Localnică: Am avut animale și am adus cu butoiul. N-am stat fără apă.
Alte câteva mii de bidoane cu apă vor ajunge, zilele următoare, și în alte localități afectate de secetă. Pe fiecare sticlă, este incripționat buletinul de analize pentru apa îmbuteliată ca oamenii să o bea cu încredere.
Nicoleta Bărbat – purtătorul de cuvânt al Aparegio Gorj: Este o acțiune pe care o s-o desfășurăm și săptămânile viitoare, și lunile viitoare, pentru că este perioada de secetă. Oamenii au nevoie de apă. Aici nu au avut niciodată apă.
În restul satelor din comuna Scoarța, situația este puțin mai bună. Localnicii au apă la robinete, dar primesc cu porția. Din cauza secetei, oamenii au apă două zile și a treia zi trebuie să-și facă provizii pentru că apa este întreruptă.