Stare de alertă în Harghita. Numărul urşilor, în zonă, e de patru ori mai mare decât ar trebui
Zilnic sunt raportate incidente. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât este şi perioada concediilor, iar turiştii merg în număr mare la munte. Autorităţile vor să intervină acum pentru a limita atacurile. La Băile Tuşnad, jandarmii patrulează pe străzi ca să alunge animalele în pădure.
De Redactia Observator la 07.08.2018, 14:51Zilnic sunt raportate incidente. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât este şi perioada concediilor, iar turiştii merg în număr mare la munte. Autorităţile vor să intervină acum pentru a limita atacurile. La Băile Tuşnad, jandarmii patrulează pe străzi ca să alunge animalele în pădure.
În pădurile din Harghita trăiesc peste 1.500 de urşi. În mod normal, numărul lor nu ar trebui să depăşească 500 de exemplare. În această situaţie, nu există localitate din judeţ în care să nu fie să "vizitată" de sălbăticiuni.
Autorităţile cred că este necesară emiterea ordinului de împuşcare a urşilor, fără consultare publică.
La Băile Tuşnad, unde sunt mulţi turişti în această perioadă, au fost identificaţi 40 de urşi. 15 dintre ei trăiesc chiar în staţiune sau în apropiere. Sunt un pericol uriaş pentru oameni, recunosc chiar autorităţile.
Nu doar în Harghita sunt probleme din cauza urşilor. Ieri, în Argeş, la Campulung, autorităţile au fost în alertă după ce un urs a intrat într-un liceu. Când au ajuns însă acolo, nu au mai găsit animalul sălbatic.