Antena LIVE

Curs valutar

Americanii sunt, oficial, proprietarii bazei de la Deveselu

Yankeii au venit, engleza abia. se instalează. Oltenii încă duc lupte grele cu limba străină. Unii au reuşit deja să-şi strige animalele. în engleză. Alţii însă au altă soluţie. Pentru comunicarea între popoare cel mai bine ar fi ca americanii să înveţe română, nu ei americănească.

De la 10.10.2014, 19:50
WhatsApp
Vezi și:

Yankeii au venit, engleza abia. se instalează. Oltenii încă duc lupte grele cu limba străină. Unii au reuşit deja să-şi strige animalele. în engleză. Alţii însă au altă soluţie. Pentru comunicarea între popoare cel mai bine ar fi ca americanii să înveţe română, nu ei americănească. 

Pe drumul proaspăt asfaltat din Deveselu, căruţele şi maşinile trec pe sub steag american. Unchiul Sam aproape că a eclipsat tricolorul românesc. Aşa cum americanii au ajuns vedete în patria prazului.

Ca să nu fie mai prejos decât americanii, mulţi săteni din Deveselu s-au pus cu burta pe carte. Învaţă engleză la Căminul Cultural.

Să ştii engleză devine tot mai util la Deveselu. Sunt mulţi localnici care lucrează pe şantierele deschise de americani. Iar de azi, de când militarii de peste ocean au preluat comanda asupra bazei, engleza are şanse şi mai mari să devină un fel de a doua limbă oficială în comună.

800 de mii de dolari au investit până acum americanii la Deveselu. Dar mulţi localnici sunt greu de impresionat. Spun că n-are rost să înveţe cum să se înţeleagă în engleză cu vecinii din baza militară. Prea sunt scumpi la vedere.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social deveselu oltenia olteni americani
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024