Anchetă la ruinele restaurantului libanez din Constanţa
A fost din nou agitaţie la ruinele restaurantului libanez din Constanţa, acolo unde două dansatoare şi o cântăreaţă au pierit sâmbătă seara!
De Redactia Observator la 10.04.2014, 16:34Patronul restaurantului n-a scos un cuvânt. A evitat jurnaliştii, dar n-a putut să nu dea faţă cu anchetatorii. O armată de poliţişti, pompieri, dar şi experţi de la Institutul Naţional de Cercetari pentru Protecţie Antiexplozivă au venit să cerceteze întreaga zonă. Locul unde cele trei tinere s-au stins, încolţite din toate părţile de foc.
Procurorul de caz a venit de la Bucureşti însoţit de specialişti, de criminalişti, dar şi de reprezentanţi de la Institutul de gaz de la Petroşani. Împreună vor reface cercetarea la faţa locului şi vor încerca să afle cu exactitate ce s-a întâmplat.
Trei tinere de 22, 23 şi 24 de ani au murit intoxicate cu fum în incendiul care-a învăluit în weekend restaurantul. Ele au fost înmormântate ieri.