Angajările la stat sunt îngheţate, dar persoane nepotrivite sunt puse în funcţii cheie: "I-au spus să dea enter, domnişoara a apăsat pe ecranul calculatorului"
Pandemia a îngheţat angajările la stat, dar nu a reuşit să oprească numirile politice din instituţiile publice. O anchetă Recorder a demonstrat cum un director de la Apele Române a angajat, în mai puţin de un an, pe funcţii-cheie, de care depind vieţi omeneşti - un manager de grădiniţă şi o manichiuristă, fostă chelneriţă într-o cafenea.
De Denisa Morariu-Tamaş la 02.02.2021, 20:15Persoane nepotrivite angajate în funcţii cheie
Un nou exemplu de politizare a instituţiilor publice. De aceasta dată la administraţia bazinală de apă Prut - Barlad.
Instituţia acoperă 7 judeţe grav afectată de inundaţii în ultimii 10 ani. Directorul Petru Avram a angajat pe postul de dispecer la serviciul de apărare împotriva inundaţiilor o tânără care din luna iunie era angajată ca manichiuristă.
În prima zi la serviciu, colegii au învăţat-o să deschida calculatorul.
In perioada starii de alerta, concursurile pentru ocuparea posturilor in institutiie publice au fost suspendate. Singura varianta pentru astfel de angajari a ramas detasarea dintr-o alta institutie. Asa a ajuns si Simona Iancu la Apele Romane.
Alex Nedea, jurnalist Recorder: "Aceste numiri poltiice in institutii strategice ale statului roman sunt de fapt o bomba cu ceas pentru ca mai devreme sau mai tarziu nepriceperea, lipsa de expertiza a acestor persoane aduse doar pe baza de carnet de partid sau pe baza de simpatii politice vor fi platite in vieti omenesti"
Acelasi director al administratiei bazinale a numit in 2020 un manager de grădinita pe functia de inginer-sef la sistemul de gospodarire a apelor Vaslui. Motivul invocat - interventii pe linie de partid, la nivel judetean.