Angajaţii Primăriei Predeal au ars documente în curtea instituţiei
E anchetă la primăria din Predeal, după ce mai multe acte ar fi fost incendiate, intenţionat, chiar în curtea instituţiei. Angajaţii le-au scos din birouri şi le-au dat foc. Apoi s-au mândrit cu faptele pe site-uri de socializare
De Redactia Observator la 14.05.2015, 16:33E anchetă la primăria din Predeal, după ce mai multe acte ar fi fost incendiate, intenţionat, chiar în curtea instituţiei. Angajaţii le-au scos din birouri şi le-au dat foc. Apoi s-au mândrit cu faptele pe site-uri de socializare
De sub stratul de hârtie arsă, una după alta, ies la iveală cifre, date şi chiar ştampile. Toate transformate într-un morman de cenuşă, chiar în curtea primăriei din Predeal.
Dintr-un foc s-ar fi distrus intenţionat acte de concesiune, documentaţie pentru finanţarea unor proiecte, dar şi decizii de repartiţie a unor locuinţe ANL.
Angajaţii primăriei ar fi făcut curăţenie. Asta a fost explicaţia edilului din Predeal.
Procurorii au deschis un dosar penal, în acest caz. Anchetatorii trebuie să afle acum ce fel de acte au fost distruse, dar şi să stabilească cine se face vinovat pentru distrugerea documentelor.