Anul universitar a început mai devreme pentru zeci de mii de studenţi de la Politehnică
30 de mii de studenţi au început astăzi facultatea. Sunt primii care au dat startul anului universitar în Capitală şi este vorba despre viitorii ingineri pentru care profesorii şi politicienii au cele mai mari promisiuni: joburi garantate după absolvire.
De Redactia Observator la 24.09.2018, 21:3830 de mii de studenţi au început astăzi facultatea. Sunt primii care au dat startul anului universitar în Capitală şi este vorba despre viitorii ingineri pentru care profesorii şi politicienii au cele mai mari promisiuni: joburi garantate după absolvire. Şi pe bani mulţi. E şi motivul pentru care tot mai multe fete aleg o carieră în inginerie.
Acelaşi vis le leagă pe Sara, Raluca şi Diana. Să facă performanţă în inginerie. S-au cunoscut la admiterea la Universitatea Politehnică şi de atunci au ştiut că vor să fie o echipă şi la cursuri, dar şi la cămin. Sunt convinse că domeniul pe care l-au ales nu mai e demult doar al băieţilor.
"Cred că am depăşit acea etapă din societate în care să spunem că ingineria este pentru băieţi" au spus tinerele studente.
Anul acesta, din cei 5.000 de studenţi care au început anul I la Universitatea Politehnică, 48% sunt fete. E cel mai mare procent de la toate facultăţile tehnice din Europa. Studentele au planul bine stabilit. Vor învăţa din greu, ca să obţină jobul mult visat dupa absolvire.
România are mare nevoie de ei. Cei 3.000 de absolvenţi de anul trecut au avut de ales dintre 10 mii de locuri de muncă libere. Ar mai fi nevoie de câteva mii de ingineri, pentru a acoperi deficitul. Încă din facultate, viitorii specialişti sunt atraşi cu burse consistente.
Cel mai mic salariu al unui debutant este de o mie de euro. La companiile renumite, tinerii absolvenţi primesc din prima lună 2 sau 3 mii de euro.
Pentru generaţia cu numărul 200, promisiunile sunt cele mai mari. Miniştrii invitaţi la eveniment i-au asigurat de asta.