Aranjamentele şi decoraţiunile florale de Crăciun sunt la modă. Cât costă să vă împodobiţi casa de sărbători
Globuleţe, lumânări şi felii de portocală, toate puse în aranjamentele inedite. În florării de lux, se lucrează la daruri speciale. Cu preţuri pe măsură.
De Redactia Observator la 07.12.2017, 22:12Globuleţe, lumânări şi felii de portocală, toate puse în aranjamente şi decoraţiuni florale inedite. În florării de lux, se lucrează la daruri speciale, cu preţuri pe măsură. Clienţii cu mai puţine pretenţii sunt fericiţi să-şi decoreze casa cu Steaua Crăciunului, cum a mai fost numită cea mai apreciată floare în această perioadă - Crăciuniţa.
Zeci de aranjamente sunt făcute cu migală într-o florărie din Bucureşti. Este cea mai aglomerată perioadă din an.
O simplă coroniţă din crenguţe de brad costă 5 lei. Un ornament cu lumânare, 50 de lei. Dar cele mai multe comenzi conţin şi un aranjament floral. Tragem linie, iar suma totală ajunge la 200 de lei.
Spiritul sărbătorilor se simte şi în piaţa de flori. Tarabele s-au umplut cu aranjamente tematice, la care se lucrează săptămâni întregi.
Un roşu aprins învăluie acum serele din Arad. Mii de Crăciuniţe sunt pregătite în această perioadă.
Dacă este bine îngrijită, rămâne roşie până la primăvară. Crăciuniţa este originară din Mexic, unde - datorită formei frunzelor sale - i s-a mai spus şi Steaua Crăciunului.