Misiune inedită a pompierilor din Argeş. Un pui de pisică a fost salvat dintr-o fântână adâncă de şase metri
Misiune inedită a pompierilor din Argeş. Un echipaj a intervenit în comuna Coşeşti pentru a scoate un pui de pisică dintr-o fântână adâncă de şase metri cu un diametru de aproape 40 de centimetri.
De Redactia Observator la 16.02.2019, 10:55- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Misiune inedită a pompierilor din Argeş. Un echipaj a intervenit în comuna Coşeşti pentru a scoate un pui de pisică dintr-o fântână adâncă de şase metri cu un diametru de aproape 40 de centimetri. Salvatorii au scos din adânc pisica cu ajutorul unui cârlig metalic şi al unui lanţ. Misiunea, care a durat doar cinci minute, a ţinut-o cu sufletul la gură pe stăpâna felinei, care s-a rugat în tot acest timp de pe margine ca animalul să scape cu viaţă.