Arte vizuale, în Vama Veche
Festivalul de arte vizuale "Vama sub lumini de Oscar" se desfășoară în Vama Veche, în perioada 22 - 31 august
De Redactia Observator la 18.08.2014, 17:09Festivalul de arte vizuale "Vama sub lumini de Oscar" se desfășoară în Vama Veche, în perioada 22 - 31 august
Iubitorii artelor sunt așteptați la Vama Veche, în perioada 22 - 31 august 2014, pentru a se bucura de soare, mare și de ediția aniversară, cu numărul 5, a Festivalului de arte vizuale Vama Sub Lumini de Oscar.
Vama Sub Lumini de Oscar este primul festival din România care oferă posibilitatea pasionaților de a participa gratuit la zece zile de cursuri de specializare în tehnicile fotografiei, filmului și picturii, la zeci de vernisaje și expoziții de fotografie.
De asemenea, este singurul festival în care se desfășoară în paralel 14 workshopuri de fotografie, cinci de film, proiecții foto și de film, cursuri teoretice și concursuri zilnice cu premii. Toți participanții la festival vor avea, de asemenea, posibilitatea de a concura și pentru marele trofeu VSLO care va fi oferit pentru cea mai reușită lucrare.
Expozițiile din cadrul festivalului promovează nu doar artiști deja consacrați, ci și lucrări ale participanților la edițiile precedente ale VSLO.