Haos pe aeroporturile din ţară! ROMATSA intră în grevă generală cel puţin două ore. Majoritatea aeronavelor rămân la sol
Peste puţin timp se va declanşa haosul pe aeroporturile din ţară. La ora 9 începe greva generală a controlorilor de trafic aerian şi va dura cel puţin două ore, spun sindicaliştii. Vor fi asigurate doar o treime din zboruri, ceea ce înseamnă că majoritatea aeronavelor rămân la sol.
De Redactia Observator la 30.05.2017, 19:27Peste puţin timp se va declanşa haosul pe aeroporturile din ţară. La ora 9 începe greva generală a controlorilor de trafic aerian şi va dura cel puţin două ore, spun sindicaliştii. Vor fi asigurate doar o treime din zboruri, ceea ce înseamnă că majoritatea aeronavelor rămân la sol.
Zeci de curse aeriene vor pleca de pe Otopeni cu întârziere. De la 9 dimineaţa, controlorii intraţi în grevă generală vor dirija doar aeronavele aflate deja în zbor şi urgenţele.
În cel mai bun caz, câteva mii de pasageri vor avea programul dat peste cap.
Controlorii de trafic aerian au salarii medii de 4.000 de euro. Cu sporuri, veniturile medii ajung la 7.000 de euro. Potrivit Eurocontrol, un controlor de trafic aerian cu experienţă câştigă 3.750 de euro şi mai poate primi sporuri de încă 1.600 de euro. În plus, valorile de trafic în Franţa sau Marea Britanie sunt chiar şi de 10 ori mai mari decât în România.
Angajaţii Romatsa spun că salariile sunt direct proporţionale cu stresul şi răspunderea. În plus, nu iau bani de la bugetul statului.
Sindicaliştii de la ROMATSA cer Ministerului Transporturilor încheierea unui contract colectiv de muncă. Adică, să aibă garanţia că nu vor fi concediaţi uşor. Mai cer pentru pensionare anticipată 60 de salarii compensatorii, adică aproximativ 250 de mii de euro.
Controlorii de trafic aerian se plâng că au ture prelungite, angajările sunt blocate, că nu există buget al companiei, iar Romatsa are de mult timp doar conducere interimară.
Sindicaliştii au protestat şi acum două săptămâni vreme de aproape 2 ceasuri. Dar, n-au obţinut nimic. În plus, abia în această dimineaţă, Tribunalul Bucureşti va decide dacă greva este legală sau nu.