Antena LIVE

Curs valutar

Au apărut indicatoarele rutiere false în Capitală!

Atenţie, parcarea este interzisă! Gândiţi-vă de două ori înainte să luaţi în serios un astfel de semn. Greu de crezut, dar în Capitală, au apărut indicatoarele rutiere false.

De la 14.03.2014, 19:52
WhatsApp
Vezi și:

Cei care vor să scoată bani de pe urma şoferilor care caută disperaţi un loc de parcare nu mai au nicio limită. În ciuda sesizărilor făcute de Primăria Capitalei, nimeni nu pare să ştie de unde au răsărit falsurile.

Pe aici nu se trece. O barieră improvizată în mijlocul drumului şi o zonă de acces aparent privată. Aşa ne anunţă şi semnul amplasat pe un stâlp chiar la intrarea în parcare. Nimic neobişnuit la prima vedere. Semnul este însă unul ilegal, montat într-un spaţiu public. E mai deschis la culoare şi nu respectă modelul standard.

Nu de puţine ori cei care montează astfel de indicatoare nu se mai obosesc nici măcar să imite formele aprobate.

Chiar şi atunci când imită indicatoarele originale, semnele sunt montate ilegal şi fără sens. Într-o parcare de pe strada Năsăud din Sectorul 5 al Capitalei, primăria a pus nu mai puţin de zece semne de circulaţie.

Cei care instalează indicatoare rutiere sau le modifică poziţia, fără a avea autorizaţie, riscă închisoarea de la trei luni la doi ani.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social parcare sofer masina
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024