Autorităţile sucevene au fost luate prin surprindere de ninsoare
Deşi meteorologii au anunţat vreme rea, autorităţile sucevene au fost luate prin surprindere de ninsoare. După ce a nins mai bine de o oră, drumurile au fost acoperite cu gheaţă şi, în lipsa materialului antiderapant, şoferii au întâmpinat probleme.
De Redactia Observator la 30.11.2016, 07:52Deşi meteorologii au anunţat vreme rea, autorităţile sucevene au fost luate prin surprindere de ninsoare. După ce a nins mai bine de o oră, drumurile au fost acoperite cu gheaţă şi, în lipsa materialului antiderapant, şoferii au întâmpinat probleme.
Deşi meteorologii au anunţat ninsorile, iar punctele nevralgice sunt aceleași de ani de zile, autorităţile sucevene au fost prinse pe picior greşit. După mai bine de o oră de ninsoare, drumurile au fost acoperite cu gheaţă, iar problemele nu au întârziat să apară.
În comuna Șcheia, pe drumul care face parte din fosta centură a Sucevei, drum intens circulat de camioane, gheața nu a întârziat să apară pe o porțiune în pantă, loc în care la fiecare nisoare sunt probleme. Camioanele au urcat cu greu, însă numai după ce un localnic, sătul să-i tot derapeze tirurile prin fața casei, s-a apucat să care nisip cu o roabă, pe care l-a împrăștiat pe carosabil. Localnicul spune că din cauza derapajelor din fiecare iarnă casa sa este în pericol din cauza vibrațiilor și nu înțelege cum de autoritățile sunt mereu în off-side.
Carosabilul a fost acoperit de zăpadă și gheață și pe principalele drumuri care străbat județul Suceava: DN 2 și DN 17.
Șoferul camionului și pasagerul din dreapta sa au spus că pur și simplu au văzut moartea cum a trecut pe lângă ei. Pe carosabil aderența era spre zero, și nu au putut evita impactul.