Antena LIVE

Curs valutar

Continuă scandalul auxiliarelor, singurii care au de suferit fiind elevii

Elevii mai aşteptă până când vor avea din nou culegeri.

De la 21.09.2017, 21:50
WhatsApp
Vezi și:

Elevii mai aşteptă până când vor avea din nou culegeri. Guvernul abia a adoptat astăzi hotărârea prin care dă dreptul Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare să se ocupe de auxiliare. Procedurile sunt stufoase şi criticate de edituri, care avertizează că auxiliarele vor apărea în şcoli, cel mai devreme,  în noiembrie. 

Pentru ca toate aceste culegeri să ajungă din nou pe băncile elevilor, fiecare editură trebuie să se înscrie la MEN, să primească aviz de acolo şi mai apoi de la Inspectoratul Şcolar, şi în ultimul rând, de la asociaţia de părinţi, care trebuie să-şi asume, la rândul ei, să comercializeze culegerile. 

Până acum, şcolile puteau comanda orice fel de culegere. Însă, ministerul tocmai asta susţine că vrea să evite. Ca părinţii să nu mai cumpere materiale aduse în şcoli prin intervenţii şi negocieri. Deocamdată, un lucru este cert. Noua procedură va duce la întârzieri. Iar profesorii se plâng deja că nu au pe ce să lucreze cu elevii. 

Ministrul Pop nu a semnat încă ordinul prin care dă undă verde la depunerea dosarelor din partea editurilor. Chiar şi unele dintre marile culegeri pentru olimpici au fost interzise, prin hotărârea lui Liviu Pop. 

Pe lângă culegeri, ministrul atât de mediatizat are un plan şi pentru manuale. Vrea să ca toate să fie tipărite doar de stat, prin editura Didactică şi Pedagocigă, ceea ce a tras deja reacţii. Pe internet a fost lansată o petiţie care are deja peste 2.000 de semnături. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 auxiliare elevi ministrul educatiei metodologie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024