Părinții care se întorc mai repede din concediul de creștere a copilului primesc bani mai mulți
Părinţii vor fi încurajaţi să revină la muncă mai devreme. Cei care se vor întoarce la serviciu înainte ca bebeluşul să împlinească şase luni vor primi un stimulent mai mare.
De Diana Speretoiu la 08.04.2021, 10:18- Guvernul stimulează părinţii să revină mai repede la muncă
Părinţii care se vor întoarce la muncă înainte ca bebeluşul lor să împlinească şase luni vor primi un stimulent de reinserţie în valoare de 1.500 de lei. Acest sprijin a fost adoptat de Guvern prin ordonanţă de urgenţă. Va rămâne valabil şi stimulentul de 650 de lei pentru părinţii care se vor întoarce la serviciu în termenul legal, adică până copilul împlineşte doi ani.
De asemenea, va mai exista un sprijin de 650 de lei pentru părinţii cu copii cu dizabilităţi cu vârsta între trei şi şapte ani. Prin aceste măsuri, ministrul Muncii vrea să încurajeze părinţii să se întoarcă mai devreme la lucru, dar şi să ajute la creşterea veniturilor acestora.