Bărbat dispărut fără urmă, după ce a ieşit la pescuit. Zeci de pompieri l-au căutat
Sunt căutări disperate la Hârşova. Un bărbat în vârstă de 49 de ani a dispărut, în această dimineaţă, în timp ce se afla cu barca pe Dunăre.
De Redactia Observator la 04.05.2021, 14:58Se pare că ar fi plecat la pescuit în compania unui amic, fiecare cu câte o barcă. La un moment dat prietenul bărbatului ar fi observat că barca este răsturnată în dreptul unui lăstăriş, iar el este de negăsit.
Patru scafandri şi 12 pompieri se află acum la faţa locului, în încercarea de a-l găsi pe pescarul dispărut.
Dispărut fără urmă
Potrivit ISU Constanţa, la intervenţie participă patru scafandrii, cu o ambarcaţiune, un echipaj SMURD B, în total 12 pompieri. Se pare că bărbatul de 49 de ani era la pescuit cu un prieten.
Fiecare era în câte o barcă, iar când amicul s-a uitat spre barca celui dispărut a văzut ambarcaţiunea răsturnată, iar pe bărbat nu l-a mai zărit. Se pare că bărbatul a intrat cu barca în lăstăriş. Pompierii sunt la faţa locului şi încearcă să îl găsească pe bărbatul de 49 de ani.