La un pas de dosar penal, după ce şi-a abandonat căţeluşa cu cei cinci pui ai săi
Câţiva oameni inimoşi au salvat de la moarte o căţeluşă şi pe cei cinci pui ai ei. Animalele fuseseră abandonate de stăpân într-o cutie de carton. Acesta a ignorat un amănunt foarte important.
De Redactia Observator la 30.10.2019, 17:06Câţiva oameni inimoşi au salvat de la moarte o căţeluşă şi pe cei cinci pui ai ei. Animalele fuseseră abandonate de stăpân într-o cutie de carton. Acesta a ignorat un amănunt foarte important. Pe cutie erau trecute numele său, adresa şi numărul de telefon. Aşa că acum riscă să fie sancţionat, pentru că cei care au salvat câinele vor depune plângere la poliţie.
Ochi trişti. Asta vezi prima dată când păşeşti în adăpostul pentru câini. Animalele abandonate pe marginea drumului au fost salvate de reprezentanţii unei asociaţii. La fel s-a întâmplat şi cu o căţeluşă care acum îşi caută cu privirea stăpânul de fiecare dată când simte pe cineva prin preajmă.
Căţeluşa şi cei cinci pui ai ei fuseseră abandonaţi pe marginea drumului european 85, la intrarea în oraşul Siret. Şi probabil animalele ar fi sfârşit lovite de maşinile care trec cu viteză prin zonă, dacă o mână de oameni inimoşi nu le săreau în ajutor.
Daniela Hampea: I-am luat, i-am pus în maşină şi bineînțeles am venit către adăpost , unde am lăsat căteaua și am plecat cu puii la un foster unde ţinem puii să nu se îmbolnăvească. Cateaua a fost abandonată cu un lanț, împreună cu două cutii. Şi pe una din cutii era adresa dansei, număr de telefon, judeţ, tot.
Roxana Ceornei: Colega mea Adina a sunat a răspuns soțul, au recunoscut ca au abandonat căteaua. Motivele au fost că nu își mai permiteau să îi tină, că au copii mulţi, dar nici noi n-am primit vreo cerere de ajutor din partea lor ca i-am fi ajutat, nu știu dacă refuzam vreun om care vrea să îşi sterilizeze animalul.
Abandonul este considerat o contravenţie şi atrage după sine sancţiuni.
Alina Gavriloaie: Avem suficient de multe dovezi ca sa putem dovedi acest abandon și ar fi o lecție destul de buna pentru comunitate ca sa aratam ca animalele astea pe care le avem în grijă trebuie să ne asumam raspundere, o responsabilitate, nu doar să le luam sa le ținem în curte și o lege din 2013 care prin care este obligatorie sterilizarea tuturor cainilor nu prea, exista scuze să lași cățeaua să fete și după sa o abandonezi cu tot cu pui. Avem o responsabilitate pentru animalele pe care le luăm în casă şi în curte. Dacă nu vrem sa asumam aceasta responsabilitate, hai să nu le mai luăm!
Asociaţia care a găsit câinii abandonaţi este hotărâtă să depună plângere la Poliţie.