Credinciosii s-au imbrancit cu jandarmii in apararea unui preot vasluian
Batalia de la Vaslui. Doar furcile si topoarele au lipsit. Sute de oameni s-au batut, la propriu,pentru preotul lor. Credinciosii s-au imbrancit cu jandarmii si cu trimisii Episcopiei, pe care i-au alungat din satul lor.
De Redactia Observator la 10.04.2013, 19:11
Satenii din Bozia se lupta pentru preotul lor chiar si cu jandarmii. O batrana a fost trantita la pamant si prinsa intre sateni si jandarmi.
Mai marii bisericii au hotarat sa puna alt preot in sat. Pe cel vechi l-au caterisit. Credinciosii s-au opus de la inceput si nici n-au vrut sa auda de plecarea parohului.
Episcopia a aflat de nemultumirea oamenilior si a gasit solutia. A trimis jandarmii sa-l scoata pe slujitorul Domnului din casa parohiala.
Preotul lor si-a pierdut postul dupa ce si-a cerut plata restanta, in instanta. Alaturi de el, alti doi colegi in sutana au devenit simpli enoriasi.
Nu e prima oara cand se incearca evacuarea fostului preot si nici cand credinciosii il apara. Scandalul este departe de sfarsit. Oamenii sunt pregatiti si pentru alte vizite, la fel de oficiale.