Bebeluşul care a ajuns în comă la Bucureşti a fost bătut de mamă încă de la naştere. Are mâini, picioare, coaste rupte, răni la cap şi lovituri vechi
Depresia post-natală e o afecţiune ignorată în România, deşi poate duce la adevărate tragedii. La Spitalul Marie Curie a ajuns un bebeluş de nici două luni zdrobit în bătaie de mama sa, deprimată. Are mâini, picioare, coaste rupte, răni la cap şi lovituri vechi, semn că a fost bătut încă de la naştere. Tânăra a fost arestată şi este acuzată de tentativă de omor. Însă psihologii atrag atenţia că astfel de cazuri nu sunt o raritate. Mamele dezvoltă adevărate psihoze. Iar chinul lor şi al bebeluşilor ar putea fi prevenit cu un simplu test înainte de externare.
De Redactia Observator la 12.09.2017, 19:36Depresia post-natală e o afecţiune ignorată în România, deşi poate duce la adevărate tragedii. La Spitalul Marie Curie a ajuns un bebeluş de nici două luni zdrobit în bătaie de mama sa, deprimată. Are mâini, picioare, coaste rupte, răni la cap şi lovituri vechi, semn că a fost bătut încă de la naştere. Tânăra a fost arestată şi este acuzată de tentativă de omor. Însă psihologii atrag atenţia că astfel de cazuri nu sunt o raritate. Mamele dezvoltă adevărate psihoze. Iar chinul lor şi al bebeluşilor ar putea fi prevenit cu un simplu test înainte de externare.
Un copil născut prematur a ajuns după numai o lună şi jumătate de viaţă din nou la spital. Mama, o tânără dintr-un sat din Dâmboviţa, l-ar fi izbit de tăblia patului pentru că băieţelul nu se oprea din plâns.
Bebeluşul a ajuns în comă la Bucureşti. Avea fracturi la mâini şi la picioare, costele rupte, hemoragie craniană şi toracică.
Încă de la naştere, viaţa copilului a fost pusă în pericol. A avut doar un kilogram 600, a stat internat o lună în spital, doar că odată externat a început să primească bătăi crunte din partea mamei.
Tânăra de 25 de ani a fost reţinută şi, în timpul audierilor, a dat vina pe depresia în care ar fi intrat după prima naştere.
Femeia era singură în casă cu bebeluşul, când l-a lovit. Partenerul ei de viaţă munceşte alături de fraţii lui, ca să-l crească pe cel mic.
Asistenţii sociali susţin că, deşi au făcut mai multe vizite familiei, nu şi-au dat seama că mama ar putea să-şi chinuie copilul.
După ce au văzut radiografiile copilului, medicii au spus că bebeluşul avea urme mai vechi de lovituri pe trup.
Mama a fost arestată pentru tentativă de omor şi ar putea să piardă şi drepturile asupra băieţelului.