Antena LIVE

Curs valutar

Bisericile ar putea rămâne închise inclusiv în noaptea de Înviere

Slujba de Paşte împarte preoţii în două tabere! Una care nu doreşte deschiderea bisericilor şi îi sfătuieşte pe enoriaşi să urmărească slujba la televizor sau pe internet şi cealaltă care nici nu concepe Paştele altfel decât în modul tradiţional.

De la 03.04.2020, 01:03
WhatsApp
Vezi și:

Slujba de Paşte împarte preoţii în două tabere! Una care nu doreşte deschiderea bisericilor şi îi sfătuieşte pe enoriaşi să urmărească slujba la televizor sau pe internet şi cealaltă care nici nu concepe Paştele altfel decât în modul tradiţional. Cei care militează pentru slujbele la care să participe credincioşii s-au adresat statului, în speranţa că li se va permite să deschidă bisericile, măcar pentru câteva ore.

Dacă în anii trecuţi, bisericile erau pline de enoriaşi veniţi să ia lumina sfântă, anul acesta în noaptea de Înviere, lăcaşurile de cult vor fi goale. Ordonanţele Militare au suspendat slujbele, pentru a limita răspândirea coronavirusului. 

Eugen Tănăsescu, preot, purtătorul de cuvânt al Arihepiscopiei Tomisului: Preoții vor face slujbă în sfântul locaș, dacă va rămâne în configurația actuală, că nu vom putea ajunge la biserică. Noi chiar ne gândim la soluții în care noi să ducem lumină și pască credincioșilor, acasă.

Este mesajul transmis de Arhiepiscopia Tomisului, care doreşte deschiderea bisericilor pentru credincioşi. La fel vrea şi un preot din Alba, care i-a trimis o scrisoare deschisă lui Raed Arafat.

Părintele Andrei Roșca: Dumneavoastră puteţi fi medic, dar eu trebuie să lucrez în izolare. Pacienţii mei îmi aşteaptă tratamentul, dar spitalul e închis, iar acasă nu am voie să merg, doar pentru urgenţe.

Însă mulţi enoriaşi nu se arată dispuşi să-şi rişte sănătatea. 

"În caz că bisericile vor fi deschise în noaptea de Înviere, veți merge să luați lumină? Nu cred. Am lumânare de anul trecut și o aprind și credință e și dacă stăm acasă".

"Ce veți face de Înviere, dacă nu se vor ține slujbe? Ce să fac? Ce face toată lumea. Stai acasă, te uiți la televizor, dacă vrei, neapărat, urmărești slujba și aprinzi o lumânare".

De altfel, aceasta este şi recomandarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice.

Francisc Doboş, preot romano-catolic, purtătorul de cuvânt al Arihepiscopiei Romano-Catolice: Am pus la dispoziția credincioșilor fiecare să aprindă acasă o lumânare și să o pună la geam. Participarea online la celebrări nu e ideală, dar asta este. Ne face să ieșim dintr-o dimensiune superstițioasă a credinței pe care puteam să o trăim când făceam gesturi automate de religiozitate. 

Şi alte ţări au impus restricţii pentru noaptea de Înviere. În Grecia, de exemplu, bisericele vor fi închise. Însă autoritățile israeliene vor permite ca ceremoniile obişnuite legate de Paşte să se desfăşoare în Ierusalim, dar cu respectarea restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

coronavirus paste inviere biserica preot enorias
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024