Grădină bizară în Bistrița: roşiile sunt negre, cartofii mov, iar păstăile de fasole depăşesc un metru
Roşia nu trebuie să aibă culoarea roşie ca să fie gustoasă. Şi nici vinetele nu trebuie să fie aşa cum le ştim. Este crezul unui agricultor din Bistriţa, a cărui grădină arată ca laboratorul de experimente al unui savant excentric. .
De Redactia Observator la 25.07.2018, 21:27Roşia nu trebuie să aibă culoarea roşie ca să fie gustoasă. Şi nici vinetele nu trebuie să fie aşa cum le ştim. Este crezul unui agricultor din Bistriţa, a cărui grădină arată ca laboratorul de experimente al unui savant excentric. Mai găsim aici păstăi lungi de un metru, cartofi mov şi ardei iuţi cu forme ieşite din comun. Soiurile inedite îi cam sperie pe cumpărători, însă grădinarul speră să-i obişnuiască pe români cu produsele exotice.
Ardei lunguieţi vor trece de la culoarea verde la cea roşie, la finalul verii. Tomate care abia au început să se coacă şi care, în câteva zile, vor fi jumătate roz, jumătate negre. Sunt doar câteva dintre legumele crescute în Bistriţa-Năsăud. Cu cât mai bizare, cu atât mai pe gustul proprietarilor.
Soţii care cresc legumele neobişnuite îşi petrec jumătate din timp în grădină şi jumătate pe internet. Pentru a obţine astfel de soiuri, fac schimb de seminţe cu crescători din întreaga lume. Ce le place lor, însă, pe clienţi îi sperie.
Pe o scară a iuţelii, ardeiul scorpion are un punctaj de peste 1.500.000 de unităţi. Ardeiul românesc clasic abia ajunge la 300. Aşa record atrage vecinii curioşi.
Însă mândria grădinii sunt roşiile negre, albe sau verzi. Cei doi soţi au câteva zeci de soiuri până acum, dar nu au de gând să se oprească aici.
Cei doi soţi cultivă plante bizare de patru ani. Speră ca de la anul să se extindă şi să poată vinde produsele la export. În România, încă, nu găsesc prea mulţi clienţi curajoşi.