Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, făcut scrum de un incendiu marţi noaptea, nu avea autorizaţie de de la ISU
Peste o sută de pacienţi au fost în pericol noaptea trecută după ce Institutul regional de Boli Cardiovasculare din Iaşi.
De Redactia Observator la 11.04.2018, 20:09Peste o sută de pacienţi au fost în pericol noaptea trecută după ce Institutul regional de Boli Cardiovasculare din Iaşi, unul dintre cele mai mari din ţară, a luat foc. 18 bolnavi operaţi pe inimă au fost scosi pe tărgi din saloane şi transferaţi la alt spital. În stare gravă, unul dintre ei, a murit după câteva ore. Cel mai probabil, focul s-a aprins după un scurtcircuit. Spitalul nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, iar pagubele ar putea fi de milioane de euro.
Pacienţi operaţi pe inimă au fost în pericol. În miez de noapte s-a dat alarma la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi. Acoperişul şi etajul şase al clădirii ardeau.
Un scurtcircuit produs la staţia de sterilizare a spitalului a aprins imediat depozitul de materiale sanitare, din apropiere. Iar substanţele combustibile de acolo au făcut ca în câteva minute întregul etaj să fie cuprins de flăcări. Căldura, dar şi apa aruncată de pompieri au distrus blocul operator şi secţiile de terapie intensivă, aflate un etaj mai jos.
Medicii au fost chemaţi de acasă, iar ambulanţele au transportat 18 bolnavi în stare critică în alte corpuri ale clădirii care aparţin Spitalului Clinic Parhon.
Din păcate, unul dintre pacienţi, care era deja în stare gravă, a murit după câteva ore.
Pacienţii riscau să fie intoxicaţi cu fumul care inundase întreaga clădire. O ambulanţă a fost chemată şi pentru managerul spitalului, căruia i s-a făcut rău. Un electrician care s-a aflat la etajul unde a izbcnit incendiul a fost transportat de urgenţă la un alt spital, în stare de şoc.
Pe holuri, etaj cu etaj, pompierii au verificat la lumina lanternei sursele de curent. Supraîncălzirea reţelei electrice ar fi cauzat scurtcircuitul. După şapte ore, pe acoperişul spitalului încă mai erau flăcări.
Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi deserveşte peste 5 milioane de locuitori, din opt judeţe. Dimineaţă, pacienţii care au venit la spital au fost trimişi spre alte clinici.
Câteva luni de acum înainte, pacienţii cu probleme cardiace vor fi operaţi în alte centre universitare din ţară. Pagubele de la Iaşi sunt imense.
Institutul din Iaşi nu avea autorizaţie de securitate la incendiu. A primit un avertisment anul trecut, iar acum va fi amendat. 195 de spitale din ţară, dintr-un total de 425, sunt în aceeaşi situaţie. Pericolele sunt imense.
În 2010, şase bebeluşi au murit la Maternitatea Giuleşti din Capitală, iar alţi cinci au suferit arsuri grave după ce salonul de terapie intensivă a luat foc, tot de la un scurtcircuit.