Antena LIVE

Curs valutar

Bolnavii de la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului din Galaţi, transportați prin ploaie

Situaţie incredibilă la spitalul din Galaţi. Bolnavi în stare critică sunt transportaţi prin ploaie, acoperiţi cu bucăţi de nailon sau pelerine, pentru că muncitorii nu au terminat lucrarea de reabilitare

De la 24.11.2015, 16:40
WhatsApp
Vezi și:

Situaţie incredibilă la spitalul din Galaţi. Bolnavi în stare critică sunt transportaţi prin ploaie, acoperiţi cu bucăţi de nailon sau pelerine, pentru că muncitorii nu au terminat lucrarea de reabilitare

În stare critică sau cu probleme mai puţin grave, toţi bolnavii care ajung la camera de primire Urgenţe a Spitalului din Galaţi sunt transportaţi la investigaţii sub cerul liber, prin ploaie. Motivul ar fi o neînţelegere între constructor şi conducerea spitalului.

Managerii unităţii medicale spun că dacă ar fi ştiut că se va ajunge aici, ar fi cerut constructorului să amâne lucrările.cel puţin până la găsirea unei soluţii. Puşi în faţa faptului împlinit, au fost nevoiţi să găsească totuşi o rezolvare.

Desigur, soluţia de compromis presupune costuri suplimentare. Pentru transportul bolnavilor s-a apelat la o ambulanţă privată, care trebuie plătită. Conducerea spitalului nu exclude însă ca banii să-i fie imputaţi constructorului care nu şi-ar fi terminat treaba la timp.

Contactaţi, reprezentanţii firmei care se ocupă de reabilitarea unităţii medicale nu au vrut să comenteze acest subiect.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social bolnavi urgenta spital galati ploaie
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025