Botez cu zeci de oameni într-o localitate carantinată
Botez în apele râului Lăpuş, în apropierea localităţii Cătălina, cu sfidarea normelor impuse în pandemie!
De Redactia Observator la 22.03.2021, 08:56Zeci de penticostali au încălcat toate restricţiile şi s-au înghesuit la ritualul sfânt, deşi în localitatea respectivă este impusă carantina.
Fără mască de protecţie, buluc, oamenii au asistat la botezul din râu şi nu s-au speriat nici când au venit poliţiştii, care după ce i-au luat la întrebări, au plecat fără a da vreo amendă.
Carantină prelungită
Prefectul Vlad-Emanuel Duruș, președintele CJSU a anunțat, duminică, că s-a primit Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență de prelungire a măsurii de carantină zonală pentru comuna Recea cu localitățile aparținătoare Recea, Mocira, Lăpușel, Săsar și Bozânta Mică.
Acesta intră în vigoare de luni, 22 martie, de la ora 08.00 și este valabil pentru o perioadă de 14 zile. Măsurile și restricțiile care trebuie respectate de către locuitorii unității administrativ-teritoriale, dar și de către cetățenii care vor tranzita localitățile carantinate zonal din comuna Recea sunt aceleași care au fost stabilite anterior măsurii de instituire, respectiv de prelungire a carantinei, prin ordinele secretarului de stat dr. Raed Arafat.
Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada prelungirii carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, a mai precizat prefectul de Maramureș.
Citește și: