Brânza de burduf, mai scumpă la stână decât în magazin
În pieţe, mulţi comercianţi se laudă că au brânză de burduf de la Jina. În cele mai multe cazuri nu e însă deloc aşa. Reporterii Observator au văzut cu câtă trudă se face brânza de burduf în această perioadă la stânele din vârf de munte.
De Redactia Observator la 27.09.2019, 20:46În pieţe, mulţi comercianţi se laudă că au brânză de burduf de la Jina. În cele mai multe cazuri nu e însă deloc aşa. Reporterii Observator au văzut cu câtă trudă se face brânza de burduf în această perioadă la stânele din vârf de munte. Procesul durează aproape o lună, iar cantităţile nu sunt deloc mari, spun ciobanii. Şi preţul e un bun indicator. La stâne, brânza de burduf e cu aproape 50% mai scumpă decât cea din pieţele capitalei.
Suntem la 1.200 de metri altitudine, în Măgura Jinarilor. Între coline acoperite de păşuni, ciobanii îşi petrec aproape toată viaţa crescând oi şi vaci. Aici, în zona cu iarbă grasă, încă din luna august, femeile, aşa cum spune tradiţia, încep să facă brânza în burduf.
Astăzi, în meniul familiei Martin, brânza de burduf topită în ceaun cu unt de oaie completează meniul.
"Aici avem mămăliguţa, cu unt în ceaunel, cum se spune. Unt dulce. Ca murătură, folosim lapte gros. Asta-i în loc de murătură. Avem telemeaua, sloi de oaie. Slănină şi un pic de ceapă. Sunt toate de la noi, de aici, din vârf de munte", ne îmbie producătorii.
Procedeul prin care laptele se transformă în brânză de burduf durează aproape o lună. Mai întâi se face caşul, care este lăsat mai bine de o săptămână la maturat.
După ce e tăiată coaja, caşul se toacă cu o maşină, iar apoi se frământă cu sare.
Chiar dacă are doar 11 ani, Monica ştie deja foarte bine cum merg treburile la stână.
Monica Martin, fata familiei: Eu de luni până vineri merg la şcoală. Sâmbăta şi duminica vin aici şi o ajut pe mama, o ajut să facă telemea şi brânză de burduf. Pentru că una-i atunci când cumperi brânză de burduf din magazin şi alta-i când o faci tu aici
Vasile Beschiu, primar Jina: Crescătorii de oi de aici o fac şi de vânzare şi pentru ei pentru că brânza de burduf o iau când pleacă în transhumanţă. Este, eu zic, aproape cea mai bună brânză de burduf din ţară, care se face aici. Din păcate, sunt foarte puţini producători care o fac pentru că este puţin rentabilă. Ce-i bun totdeauna costă şi se vinde greu
La stâne, brânza care rezistă şi mai bine de un an, fie vară, fie iarnă, costă 45 de lei kilogramul. În comerţ, pentru aceeaşi cantitate, plătim puţin peste 30 de lei.