O bufniţă lovită de o maşină a primit o a doua şansă la viaţă, după ce a fost salvată de o tânără
Un huhurez a primit o a doua şansă la viaţă. După ce a fost lovită de o maşină, pasărea a fost salvată de o tânără. Ajunsă pe mâinile veterinarilor, zburătoarea s-a înzdrăvenit şi a fost eliberată în natură.
De Redactia Observator la 10.12.2019, 17:20Un huhurez a primit o a doua şansă la viaţă. După ce a fost lovită de o maşină, pasărea a fost salvată de o tânără. Ajunsă pe mâinile veterinarilor, zburătoarea s-a înzdrăvenit şi a fost eliberată în natură. Huhurezul este o specie ocrotită de lege, originală munţilor Urali, dar care s-a adaptat şi la clima şi flora din pădurile României.
Lovit de maşină şi abandonat în drum, huhurezul nu avea nici o şansă dacă prin zonă nu trecea o tânără cu inima mare.
Tânără: Am stat acolo langa ea si am sunat imediat pe Dl Dorin Carabet, dansul mi-a dat niste sfaturi am stat langa bufnita si am protejat-o cu patura. Am dat-o din drum sa nu ne calce masina.
Chemat în ajutor, biologul pasionat de şoimărit, a luat pasărea rănită şi a dus-o la primul cabinet veterinar.
Biolog: Am predat-o stabila. a avut probleme la cioc, mandibula sarita si am reusit sa o stabilizam, sa manance.
O dată stabilizată, pasărea s-a întors în grija biologului.
Huhurezul mare este o specie caracteristică munţilor Ural, dar care s-a adaptat foarte bine şi în pădurile din România. La noi în ţară pasărea este ocrotită prin lege, iar capturarea şi deţinerea lor este considerată infracţiune.