Antena LIVE

Curs valutar

Video

Buletine de analize COVID false, fabricate în Iaşi. Bărbatul încerca să le vândă unor persoane pentru a evita carantina în Marea Britanie

Un bărbat din Iaşi a fost reţinut după ce a falsficiat mai multe buletine de analize COVID-19, pe care le-ar fi vândut unor persoane pentru a evita carantina în Marea Britanie. Angela Bertea a urmărit subiectul şi ne poate oferi mai multe informaţii.

De la 23.10.2021, 10:18
WhatsApp
Vezi și:

Poliţiştii din cadrul secţiei 4 de poliţie Iaşi au efectuat două percheziţii domiciliare în oraşul Târgu Frumos, unde, în urma cărora, mai multe medii de stocare au fost reţinute. Totodată, în urma percheziţiilor, un bărbat de 32 de ani a fost reţinut.

Acesta, împreună cu un complice falsificau buletine de analize Covid pe care le puneau la dispoziţia oamenilor care voiau să treacă cu bine de controalele de frontieră din Marea Britanie. Totul s-ar fi petrecut în luna iunie a acestui an, porivit anchetatorilor.  

Bărbatul de 42 de ani a fost prezentat în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru a se lua măsurile legale. Cei doi au fost plasaţi sub control judiciar pentru infracţiunile de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

buletine covid perchezitii iasi covid
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024