Cadavru descoperit de un pescar
Trupul neînsufleţit al unei femei de aproximativ 60 de ani a fost adus la mal de râul Someş, în Satu Mare. Cadavrul a fost observat de un pescar şi tot el a sunat la 112
De Redactia Observator la 15.03.2015, 09:11Trupul neînsufleţit al unei femei de aproximativ 60 de ani a fost adus la mal de râul Someş, în Satu Mare. Cadavrul a fost observat de un pescar şi tot el a sunat la 112
Medicii sosiţi la intervenţie au încercat să o resusciteze pe femeie, fără succes. Acum, poliţiştii trebuie să stabilească cum a ajuns în râu.
Pompierii au scos trupul neînsufleţit din apă, după ce curenţii l-au adus sub trunchiul unui copac, la aproximativ un kilometru de locul în care l-a văzut pescarul. Imediat, a fost preluat de medici, care încep manevrele de resuscitare. După câteva zeci de minute, ei au fost nevoiţi să renunţe. Se pare că femeia a stat câteva ore în apă.
Pescarul se dusese la râu să pescuiască, dar ce a văzut în depărtare i-a tăiat răsuflarea.
Până au venit pompierii şi medicii, omul a urmărit de pe mal trupul femeii, ca să nu-i piardă urma. Victimei i se va face necropsia, iar cercetările din anchetă trebuie să arate dacă a fost vorba de un accident sau de sinucidere.