Cade tencuiala de pe blocul ANL
În timp ce punea masa, o familie din Galaţi s-a trezit cu tencuiala de pe tavan în farfurii. Oamenii locuiesc într-un bloc ANL în care problemele par să se ţină lanţ. La fel a păţit şi vecinul, mai demult.
De Redactia Observator la 23.04.2014, 17:16Oamenii se pregăteau să se aşeze la masă când o bucată imensă din tavan s-a prăbuşit peste colţarul din bucătărie. Doar un noroc teribil a făcut ca nimeni să nu se afle în acel moment acolo.
Bărbatul şi soţia lui erau în bucătărie însă, din fericire, niciunul nu a fost atins de bucăţile de tencuială. Oamenii locuiesc cu chirie în blocul ANL din 2006. Ce-i drept, până acum nu au avut probleme. Dar se tem că acesta e doar începutul.
Chiriaşii sunt revoltaţi pentru că, pe lângă pericolul la care au fost expuşi, autorităţile i-au anunţat că există posibilitatea să fie nevoiţi să facă singuri reparaţii. Până când autorităţile se vor lămuri cine e de vină, oamenii se tem să mai intre în bucătărie.