Călător în jurul lumii, cu buget redus. Cât a cheltuit un ROMÂN pentru experienţa vieţii lui
Un bărbat din Deva a avut parte de experienţa vieţii lui. În două luni, a străbătut 10 ţări din Asia. Totul, cu un buget de numai 1.800 de euro. Marian Marcel a făcut zeci de mii de kilometri, din Dubai până la Manila şi din Hanoi până în Bali. A zburat la cost redus, a gonit pe scuter şi chiar a mers la pas, ca să poată admira în voie Raiul pe pământ.
De Redactia Observator la 08.03.2017, 22:41Un bărbat din Deva a avut parte de experienţa vieţii lui. În două luni, a străbătut 10 ţări din Asia. Totul, cu un buget de numai 1.800 de euro. Marian Marcel a făcut zeci de mii de kilometri, din Dubai până la Manila şi din Hanoi până în Bali. A zburat la cost redus, a gonit pe scuter şi chiar a mers la pas, ca să poată admira în voie Raiul pe pământ.
La fel de incredibil este însă şi ceea ce a reuşit să facă acest bărbat din Deva. Cu mai puţin de 2.000 de euro, Marian Marcel a vizitat 10 ţări, în două luni. Ideea i-a venit după ce a prins un chilipir - o cursă Dubai-Manila la 600 de lei, dus-întors. Zbor care, de obicei, costă 500 de euro. Apoi, a pus degetul pe hartă şi a pornit aventura.
De la Taipei, la Hong Kong, de acolo în Vietnam, Cambodgia, Malaezia şi Laos. Apoi, în Insulele Bali, din Indonezia, şi înapoi în Dubai.
MARIAN MARCEL: Din Dubai am zburat la Sofia unde m-a aşteptat Ramona cu slănină şi cu brânză pentru că astea mi-au lipsit cel mai mult.
Marian nu a avut timp să numere câţi kilometri a străbătut. A călătorit cu avionul şi cu feribotul, iar în Vietnam şi-a închiriat un scuter şi s-a avântat în traficul nebun.
În Malapascua, o bucată de pământ virgin din Filipine, s-a simţit ca în Rai. Iar în Bali a gustat cafeaua Kopi Lwac. E cea mai scumpă din lume şi are o aromă unică, pentru că se obţine din boabe ingerate de o felină indoneziană.
În periplul asiatic, Marian nu a cheltuit decât 10 euro pe cazare, în fiecare noapte. Doar în Dubai şi-a permis să depăşească bugetul, pentru că acolo şi-a luat cu el şi prietena.
Bărbatul de 40 de ani este, acasă, pilot de drift. Are aventura în sânge şi spune că periplul lui e abia la început.