Călătorie inedită în Univers pentru copiii Colegiului Naţional Decebal din Deva
Un balon cu aer cald s-a transformat într-o poartă către Univers pentru sute de copii din Deva.
De Redactia Observator la 10.12.2017, 13:28Un balon cu aer cald s-a transformat într-o poartă către Univers pentru sute de copii din Deva. Este vorba despre elevii de gimnaziu ai Colegiului Naţional Decebal care s-au bucurat de un spectacol ceresc fascinant, proiectat pe cupola unui Planetariu Mobil.
Nerăbdători să călătorească prin Univers, sutele de copii au intrat, rând pe rând, în balonul cu aer cald. Entuziasmul a atins cote maxime când s-au trezit cu bolta cerească deasupra lor.
Spectacolul cu aştri i-a fascinat pe cei mici. În plus, şi-au îmbunătăţit cunoştinţele de astonomie.
Mulţi dintre ei au făcut şi un exerciţiu de imaginaţie.
Sorin Stănculescu, profesor Fizică la Colegiul Naţional Decebal Deva: "Cred ca le-ar prinde bine sa fie mai des acest tip de evenimente. Un Posibil Planetarium sa aiba fiecare scoala sau, macar, in oras sa fie unul ar fi extraordinar.
Evenimentul face parte dintr-un proiect educaţional inedit. Şcoala Planetelor' îşi propune să le insufle copiilor dorinţa de a explora Universul.
Dorin Răduţ, organizator Şcoala Planetelor: 'In Occident sunt foarte dezvoltate aceste Planetarii Mobile. Ne dorim sa ajunge in cat mai multe scoli din tara.
La călătoria prin Univers pot participa copiii cu vârste între 5 şi 14 ani.