Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cameră specială pentru audierea copiilor abuzaţi. Doar în București au fost înregistrate aproape 300 de sesizări anul trecut 

O nouă cameră dedicată pentru audierea copiilor abuzați a fost inaugurată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Încăperea, amenajată de un ONG din bani strânși din donații, este menită să îi ajute pe cei mici să le povestească procurorilor traumele prin care au trecut, fără să le trăiască din nou. Modernizarea vine în contextul în care anchetatorii spun că în ultimii doi ani numărul plângerilor a crescut, însă amploarea reală a fenomenului rămâne necunoscută, pentru că nu toate abuzurile sunt raportate.

De la 13.09.2022, 08:50
WhatsApp
Vezi și:

O cameră mică, dar luminoasă, cu pereţi coloraţi, canapele confortabile și scaune cu aripi de înger. Așa arată locul gândit să ușureze măcar puțin suferința copiilor care sunt nevoiți să le povestească procurorilor din București dramele prin care au trecut sau la care au asistat. 

Deşi a fost proiectată astfel încât să fie un spaţiu cât mai relaxant pentru copii, aceştia nu pot petrece mai mult de două ore în această cameră. În tot acest timp, audierea este înregistrată atât video cât şi audio iar probele înregistrate astfel pot ajuta ca procesul să nu fie tergiversat.

Lângă camera de audiere se află camera tehnică, acolo unde pot sta părinții copilului audiat, avocatul acestuia, dar și specialiști care îi pot îndruma, la nevoie, pe cei care conduc audierea. În aceeași cameră se află și echipamentul de ultimă generație pentru înregistrarea audierii. Totul astfel încât copiii să nu ajungă în situația de a fi audiați de mai multe ori, ceea ce ar însemna să retrăiască inutil traumele prin care au trecut. Întreg spațiul a fost amenajat de un ONG, din bani strânși din donații.

Mihaela Chiper, Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale: Noi ne bazăm foarte mult pe mărturia victimei. Şi toată presiunea vine pe umerii victimei. Victima trebuie să dovedească, victima trebuie să declare, victima trebuie să susţină şi să parcurgă tot traseul acesta lung până la a obţine o condamnare. Dar, filozofia se schimbă, încet încet. 

Pe acelaşi subiect

Keren Rosner, psiholog: Mediul trebuie să fie unul prietenos, în care copilul trebuie să se relaxeze. Presiunea la care este supus trebuie să se diminueze astfel încât informațiile necesare să fie sincere, să fie neinfluențate de relația cu autoritatea. 

Marian Trușcă, procuror PTB: Avem procurori cu adevărat specializați în acest domeniu extrem de sensibil. 

O cameră specială pentru audierea minorilor victime ale violenței sexuale exista la Parchetul de pe lângă Tribunalul București încă 2016, amenajată de aceeași asociație. De atunci și până acum, a apărut nevoia de modernizări. Asta în condițiile în care, comparativ cu alți ani, numărul plângerilor cu privire la minorii abuzați sexual este în creștere, spun procurorii. Doar în București au fost înregistrate aproape 300 de sesizări anul trecut. 

Aceeaşi asociație a realizat, în ultimul an, încă șapte astfel de spații, la parchetele de pe lângă tribunalele din Constanţa, Vrancea, Vâlcea, Sibiu, Mureş, Argeş, Bacău şi Ilfov. 

Andre Rotaru
abuz copii tribunal donatie familie bucuresti
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025