Antena LIVE
Video

Campionatul Național de Raliuri se desfăşoară în acest an pe traseele superbe ale Bucovinei

Motoare turate la maximum, adrenalină şi viteză - de asta au parte cei care participă zilele acestea la Campionatului Național de Raliuri. Este una dintre cele mai spectaculoase etape, desfăşurată într-o zonă de poveste, pe traseele superbe ale Bucovinei.

De la 18.06.2022, 10:47

Traseul se întinde pe 380 de kilometri, într-un peisaj pitoresc, pe meleaguri bucovinene. Prima parte a competiției a avut loc pe Transrarău, un traseu dificil, dar de o frumuseţe aparte. Dacă în ultimii ani prezenţa spectatorilor a fost restricţionată din cauza pandemiei, anul acesta toţi iubitorii de motorsport şi-au dat întâlnire în număr mare.  

Răzvan Frăţianu - director tehnic raliu: Suntem foarte bucuroși să reînviem acesta etapă pentru că Raliul Bucovinei s-a oprit, din păcate, acum mulți ani și de anul trecut am reușit să readucem acesta etapă în campionatul naţional de raliuri. Cei mai buni piloţi din ţară sunt toţi prezenţi la Raliul Bucovinei şi lucrul ăsta ne bucură. 

Spectator: Foarte mulți cai, foarte multe mașini cu piloți foarte foarte buni. Pentru piloţi şi copiloţi mai mulă adrenalină şi mai ultă viteză, dar pentru spectatori un prilej bun să iasă în natură.

A doua parte a raliului s-a desfăşurat în centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde cei 60 de piloţi au încheiat seara cu un spectacol inedit. 

Reporter: De ce acest sport?

Pilot: Pentru că e o pasiune de când eram mic și e imposibil să te lași de el după ce l-ai încercat o dată. 

Competiţia se va încheia în această seară cu decernarea premiilor, după ce piloţii vor încheia ultimul traseu, ce va avea loc astăzi pe ruta Sadova -  Suceviţa.

Ți-a plăcut acest articol?

raliu bucovina competitie
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024